Bucureștenii riscă să rămână fără căldură și apă caldă
Data actualizării: Data publicării:
80% dintre bucureştenii care depind de RADET pentru apă caldă şi căldură riscă să rămână în frig şi cu robinetele reci. Angajaţii de la trei centrale, Progresul, Grozăveşti şi Sud, protestează şi cer salarii mai mari.
Protestul s-a extins şi nemulţumiţii au mers până la sediul companiei Electrocentrale. Subiectul majorării salariale e în discuţie între liderii sindicali şi reprezentanţii Ministerului Energiei, precum şi cu autorităţile locale.
Reprezentanţii ELCEN, companie aflată în insolvență, se declară deschişi la negocieri, dar rămâne de văzut câţi bani sunt dispuşi să ofere, fiindcă solicitarea merge spre o majorare de aproximativ 40% din actualuele salarii.
Protestul vine în condițiile în care se negociază contractul colectiv de muncă.