Bucharest Pride 2018. Mai multe persoane celebre vor ține discursuri la marșul diversității
Data actualizării: Data publicării:
Organizatorii Bucharest Pride aşteaptă ca la marşul de sâmbătă, dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii, să participe 4.000 de oameni şi spun că forţele de ordine i-au asigurat că vor face faţă noului traseu şi cazului în care evenimentele organizate în Bucureşti se vor intersecta.
Nu este vorba doar despre un marş al diversităţii, ci despre mai multe evenimente, au precizat reprezentanţii asociaţiei Accept vineri, la o conferinţă de presă, potrivit News.ro.
Marşul va începe la ora 17.30, când din Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei, participanţii vor porni spre Universitate. Vor exista două platforme cu doi DJ, iar echipa va fi completată de 100 de voluntari.
„Forţele de ordine - cu care n-am întâlnit - ne-au asigurat ca sunt pregătite să faca faţă noului traseu: Piaţa Victoriei - Piata Universităţii (esplanadă). Acolo va continua petrecerea şi vor fi rostite mai multe discursuri”.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, Peaches, Dragoş Bucurenci şi Andreea Bălan se numără între cei care vor ţine discursuri pe esplanadă.
La cea de-a 14-a ediţie a marşului diversităţii vor fi sărbătoriţi 40 de ani de când a fost creat steagul-curcubeu, pentru a reprezenta solidaritatea comunităţii LGBT şi apărarea drepturilor ei. Astfel, un steag de mari dimensiuni va fi prezentat în cadrul marşului.
Bucharest Pride se va încheia cu o petrecere în clubul Control, unde va cânta Peaches, pentru prima dată la Bucureşti.
Dragoş Bucurenci, activist şi consultant în comunicare, a declarat la conferinţa de presă de vineri: „Se împlinesc 10 ani de când mi-am asumat orientarea sexuală. Nu mă aşteptam ca atât de multe persoane publice să îşi asume orientarea în public. Am învăţat că noi, cei de azi, avem o datorie enormă faţă de cei de dinaintea noastră care au suferit inclusiv pedepse penale, care au plătit chiar cu viaţa pentru orientarea lor. Pentru mine, şi participarea la Pride este un coming out”.
Povestea cu referendumul pentru redefinirea familiei devine atât de acută, a spus Bucurenci, încât găseşte important să facă din nou un gest de asumare. În numele celor care nu au avut curaj până acum să îşi dezvăluie identitatea sexuală.
Performer şi vlogger, Emil Rengle, câştigătorul celui de-al optulea sezon al emisiunii „Românii au talent”, a spus: „Anul acesta, în ianuarie, am făcut un coming out pe canalul meu de YouTube. Nu a fost o propagandă, am vrut să fie un exemplu pentru acei tineri care au trecut prin ce am trecut eu la 17 ani. Dumnezeu ne-a creat diferiţi. Cel mai important este că iubim. Nicăieri în lume iubirea nu ar trebui să mai fie tabu. După asta, am primit sute de mailuri de la tineri care au simţit nevoia să vorbească”.
Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că sâmbătă vor avea loc, în total, 14 evenimente, unul dintre ele fiind mitingul PSD la care este estimat că vor ajunge 220.000 - 250.000 de oameni.
În plus, Noua Dreaptă va mărşălui pentru „familia tradiţională”. Şi în eventualitatea în care evenimentele se vor intersecta, spun reprezentanţii Accept, „forţele de ordine ne-au asigurat că sunt pregătite să facă faţă”.