BIHOR. Traficul intens dărâmă casele locuitorilor din Oșorhei

Data publicării:
07022013 20case 20drumuri-48241

Şoferii reuşesc cu greu să le evite, pentru că gropile se măresc pe zi ce trece. Localnicii au făcut sesizări peste sesizări, dar toate au rămas fără răspuns.

Elisabeta Szabo locuiește pe strada principală din Oșorhei. Spune că în ultimii doi ani locuința i-a crăpat văzând cu ochii, din cauza trepidaţiilor produse de camioanele care trec pe cea mai circulată şosea din Bihor, DN1. O dată cu apariţia gropilor în astfalt, situaţia s-a agravat, spune femeia.

„Patul tremură când stau în pat. Mai ales noaptea umblă foarte mult TIR-urile. Da uitați gropile aici”, spune Elisabeta Szabo.

Toţi cei care locuiesc la şoseaua principală au astfel de probleme.

„Când intră mașina în gropi tremură. Normal că se aude. Și mobila și geamurile se mișcă”, adaugă un localnic.

Reprezentanţii Companiei de drumuri susţin că au început lucrările de reparaţii şi le cer oamenilor să aibă răbdare.

„Starea datorită iernii s-a deteriorat în proporție de 30-40 la sută. Am făcut o sesizare și noi și cetățenii înspre Drumuri Naționale, ne-au promis că în timp, când le va permite timpul vor repara”, afirmă Ioan Gligor, viceprimarul comunei Oșorhei.

„A început acţiunea de reparare a gropilor având în vedere că este iarnă încă, deşi sunt temperaturi scăzute nu se poate face reparaţii cu asfalt la cald, se lucrează cu asfalt la rece”, spune Corneliu Piţurcă, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi și Drumuri Naţionale, secţia Bihor.

Sunt porțiuni unde gropile cele mai mari au fost asfaltate, dar oamenii spun că nu va dura mult până craterele vor ieși din nou la suprafață.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri