Bătrână dispărută de acasă, salvată de câinele ei, care a vegheat-o toată noaptea şi a avertizat salvatorii

Data publicării:
femeie cu caine
Imagine ilustrativă. Foto: Profimedia Images

O bătrână de 75 ani, din localitatea Lupeni, care a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, a fost găsită căzută în pădure, după ce câinele său, care a vegheat-o toată noaptea, a avertizat echipa de intervenţie plecată în căutarea sa.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că duminică seara, Poliţia municipiului Odorheiu Secuiesc, a fost sesizată că bătrâna a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit, motiv pentru care s-a început cătutarea sa, dar intervenţia a fost întreruptă seara târziu.

Luni dimineaţă, o echipă formată din poliţişti, pompieri civili şi pădurari şi cadre medicale a extins aria de căutare şi în pădure, chiar dacă se cunoştea faptul că persoana dispărută se deplasa foarte greu, cu ajutorul unui baston şi pe distanţe foarte scurte, de numai 20-30 de metri.

După câteva ore, căutătorii au reuşit să o găsească pe bătrână, la aproximativ un kilometru de locuinţă, mai ales datorită căţelului ei, care a a început să se agite când i-a auzit şi i-a văzut pe salvatori şi care a şi vegheat-o în orele cât a stat căzută la pământ.

"Cel mai important salvator pentru bătrânică a fost propriul ei căţeluş, care nu doar că i-a atras pe oameni spre locul în care aceasta căzuse, dar se pare că i-a stat aproape în cele aproximativ 30 de ore în care a stat căzută la pământ, mai ales că în interiorul acestui interval de timp victima a petrecut o noapte în care temperatura a scăzut până la 4 grade", a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita, citat de Agerpres.

Când a fost găsită, femeia era conştientă, dar fără posibilitatea de a se deplasa, iar după ce echipajul medical i-a acordat primul ajutor, aceasta a fost transportată, pe targă şi în ambulanţă, la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc.

Femeia a rămas internată pentru examinări amănunţite, îngrijiri medicale şi supraveghere de specialitate, mai precizează sursa citată.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...