Bătaie de joc pe bani europeni. Milioane de euro pentru romi au fost cheltuite fără niciun rezultat

Data publicării:
rrom

Comuna Comana, judeţul Giurgiu. 500 de romi trăiesc ca-n Evul Mediu: uliţe neasfaltate, şanţuri în loc de canalizare, copii care nu merg la şcoală.

„Eu n-am primit nicio pâine”, se plânge unul dintr ei.

Oamenii ar fi trebuit să primească nu o pâine, ci consiliere, asistenţă, cursuri de formare profesională ca să-şi găsească un loc de muncă şi sprijin să-şi trimită copiii la şcoală.

Agenţia Naţională pentru Romi şi Partida Romilor au accesat 22 de milioane de euro, bani pentru formarea unor experţi locali, mediatori şcolari şi sanitari, din rândul romilor, care să identifice problemele comunităţii şi să propună autorităţilor locale soluţii.

Mihai Miliaru a participat la programul pentru experţi locali. „Am zis că poate o veni şi soarele pe strada noastră, a romilor, să ne ajute cineva cu ceva, dar am dat-o-n bară rău de tot”, mărturisește acesta.

Înainte de acest moment, lui Mihai i-a mers bine. Timp de doi ani, a urmat cursuri de formare.

Vă spun că după o săptămână sau două care le învăţam acolo, nu-mi venea să mă mai întorc acasă. Hotel de patru stele, vă daţi seama, şi mâncare de nu se poate şi de toate, vă daţi seama, când ajungeam acasă, nu-mi mai venea să cred că. Tu mănânci acolo icre negre, de exemplu, şi acasă mănânci cartofi”, spune Mihai Miliaru.

În final, s-a ales cu amintiri frumoase şi cu o diplomă de expert local. Post la primărie nu i s-a găsit. Deşi Guvernul a dat o hotărâre să se înfiinţeze câte un loc de expert în toate primăriile, la Comana acest lucru nu s-a întâmplat. Iar Mihai îşi lăsase şi fostul loc de muncă unde câştiga binişor, a rămas şi cu ratele neplătite. Acum, abia reuşeşte să strângă un ban.

Cu chiu cu vai, m-am rugat de domnul primar, că nu am putut să mai găsesc, la 50 de ani ai mei, serviciu. Erau angajaţi 20 de oameni şi eu mergeam cu ei şi eram şeful de echipă la oamenii de la salubritate. Îi puneam să facă curăţenie pe străzi”, a declarat Mihail Militaru.

Ceva mai norocos a fost Gheorghe Păun, din Răcăciuni, Bacău. El şi-a găsit loc de expert la primărie. Câştigă 100 de lei pe lună ca să muncească opt ore pe zi pentru comunitate.

În septembrie am făcut un curs, tot un proiect de curs de calificare. Două grupe, finisori, sunt 56 de cursanţi şi o grupă de expert, în cadru vânzări, d-astea. Şi nu-i ajută doar pe romi, ci pe toţi cei care au nevoie”, spune Păun Gheorghe.

Gheorghe Păun este dovada că programul pentru romi ar fi putut avea succes, dacă autorităţile şi-ar fi făcut treaba până la capăt. S-au luat banii de la Uniunea Europeană, oamenii au făcut cursuri, dar când să pună în practică ce-au învăţat, statul român nu şi-a mai respectat partea sa de obligaţie.

În primării nu s-au găsit locuri şi fonduri pentru aceşti experţi. Aşa că, acum, doar diplomele mai amintesc de banii cheltuiţi degeaba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...