Cum a ajuns o româncă să avorteze ajutată de soț, după ce medicul a lasat-o de izbeliște în spital: „Eu m-am apucat, eu am "tras"
Conştiinţa îi opreşte pe tot mai mulţi ginecologi să facă întreruperi de sarcină dacă nu sunt urgenţe medicale. Deşi dreptul este garantat prin lege, în condiţii stricte, mulţi invocă nişte constrângeri morale când vine vorba despre avortul legal. Unii spun că nu le permite religia. Gestul lor este încurajat de organizaţiile anti-avort, din ce în ce mai prezente în societate. Decizia medicilor poate afecta vieţile pacientelor, spun aceiaşi activişti. Multe femei apelează la această soluţie din disperare, iar un refuz nu rezolvă problema, cred activiştii. Cum a ajuns să fie inaccesibil uneori, în România, un act medical garantat prin lege? Aflaţi acum, dintr-un reportaj "Din interior".
Acum mai bine de 20 ani, ginecologul Dan Păscuţ, din Timişoara, anunţa că nu va mai face întreruperi de sarcină. Şi s-a ţinut de cuvânt. Pentru medic, avortul reprezinta un păcat în faţa lui Dumnezeu.
În prezent, numai în oraşul de pe Bega profesează cel puţin 17 specialişti în obstetrică ginecologie care pun religia în faţa profesiei. Fenomenul a căpătat amploare, în ultimii ani. Potrivit unui raport, din anul 2013, întocmit de o organizaţie pentru drepturile femeilor, în postul Paştelui sau al Crăciunului, de exemplu, o femeie care cere un avort se poate lovi de un refuz, deşi acest serviciu medical este garantat prin lege.
Florin Stamatian, preşedinte de onoare, Societatea de Obstetrică şi Ginecologie: „În momentul în care te angajezi într-o clinică medicală ce are trecut în lista serviciilor chiuretajul nu poţi să zici eu nu fac. Poţi să zici la angajare eventual, să se treacă în contractul de muncă. Nu e bine să absolutizăm nimic. Pentru că există situaţii extreme, în care întreruperea de sarcină trebuie făcută.(...) Nu poţi să te "laşi pe Dumnezeu".”
Mihaela Miroiu, profesor SNSPA: „Centrul de greutate al hotărârilor trebuie să revină femeilor. Să nu ne închipuim că e uşor. E de fiecare dată o hotărâre devastatoare, cu consecinte psihologice, emoţionale, morale devastatatoare. Dar, pe de altă parte, pot eu să-mi permit să hotărăsc pentru dumneavoastră, pentru viaţa dumneavoastră? De ce? Sunt eu aceeaşi persoană ca dumneavoastră.”
După 45 de ani de comunism şi 27 de ani de libertate, decizia unor medici de a refuza avortul poate fi suprinzătoare. Mai bine de 20 de ani, întreruperile de sarcină au fost interzise în România comunistă. Prin decretul 770 din anul 1966, regimul Ceauşescu a făcut din naştere o problemă de stat. Propaganda comunistă vorbea despre "Omul nou". Fiecare nou-născut era sortit să aducă România pe "pe culmile dezvoltării socialiste". Metodele contraceptive erau scoase în afara legii. Femeile au fost forţate să păstreze sarcini nedorite, însă multe recurgeau, pe ascuns, la metode periculoase de a întrerupe sarcina. În anul 1989, când decretul a fost abrogat, bilanţul era tragic: cel puţin 10.000 de femei îşi pierduseră viaţa în urma complicaţiilor apărute după avorturi ilegale.
Mihaela Miroiu, profesor SNSPA: „În momentul în care tu, Stat, mă tratezi ca pe o vită de montă, fiinţa mea se atrofiază până la disoluţie. Avort provocat înseamnă multe lucruri. Înseamnă lucruri mai rezonabile, de genul sondă cu apă distilată. Dar şi fus introdus în col, plante, muşcate, tot soiul de lucruri introduse în colul uterin, andrele etc. etc. ca să se dilate colul, care erau urmate de avorturi, dar însemnau şi septicemii la pachet. Ei bine, o femeie rămânea acasă ori cu nenorocita ei de septicemie şi mai avea încă trei copii, dar nu putea să-şi permită un al patrulea copil şi murea acolo, în casă, sau se ducea într-un stadiu incipient la doctor, la spital, cu hemoragie. În momentul acela intervenea procuratura şi începea interogatoriul, "Ce ţi-ai făcut? Cine ţi-a făcut?". Dacă spuneai, recunoşteai persoana care ţi-a provocat avort şi, în orice caz, te denunţai pe tine. Dacă nu spuneai, povestea se tărăgăna până în momentul în care creştea infecţia sau septicemia atât de mult că nu mai era nimic de făcut . Zeci de mii de copii au rămas orfani. Au intrat în puşcării nenumărate femei, medici, moaşe şi persoane care... existau şi mecanici auto care provocau avorturi, pentru că erau scumpe, erau o sursă de câştig. Şi atunci riscau pentru bani foarte mulţi. La ce a dus toată treaba asta? Natalitatea a scăzut din nou, deci problema nu s-a rezolvat, bomba socială cu copiii cu handicap, în orfelinate, aruncaţi pur şi simplu a fost enormă. Pentru că o femeie care nu este liberă ajunge să nu mai fie morală.”
La 27 de ani de la anularea decretului anti-avort, în anul 2015, Patriarhia Română a decorat 17 medici pentru că au refuzat să mai facă întreruperi de sarcină. Toţi din Timişoara. Medicul Dan Păscuţ este cel care a întocmit lista.
Dan Păscuţ, medic: „Acum doi ani, în iarnă, a venit Prefericitul aici, am fost coleg cu el la liceu, şi mi-a cerut nişte nume de doctori care nu mai fac avorturi. Şi bineînţeles că erau vreo 15 din câte îmi amintesc eu bine, din tot oraşul. Iniţial mi-a cerut din toată ţara, am zis că nu am de unde să ştiu chestiunea asta. Şi atunci i-am zis de 15 care nu mai fac avorturi, între care şi actuala doamnă manager. Şi din spital şi de la cabinete private. Am primit o felicitare, o medalie...
-A însemnat ceva?
-Da. Da, cum să nu. Numai prezenţa Patriarhului între noi a fost aşa o însufleţire, cum să spun.
-Credeţi că Biserica ar trebui să aibă un cuvând de spus în medicină?
(...) Poate să-şi spună o opinie, are dreptul.”
În România, activiştii pentru apărarea libertăţilor individuale susţin că refuzul unui avort din motive religioase este inacceptabil. Pentru ei, femeile sunt singurele care pot decide asupra propriului corp.
Daniela Drăghici, activist: „Sunt încălcate. Drepturile fetelor, o dată, sunt încălcate prin interdicţiile de a avea educaţie sexuală la şcoală, în sistemul public. Iar dreptul femeilor, pardon! În ultima vreme tot mai mulţi medici de obstetrică-ginecologie pun tot mai multe restricţii în calea întreruperii de sarcină în condiţii de siguranţă, scad vârsta chiar care este legală a sarcinii la 10 săptămâni, în loc de 14, şi chiar refuză întreruperea de sarcină pentru femei care sunt de obicei dintr-un mediu rural sau mai vulnerabil.”
Adriana Galan, inginer, Instititul Naţional de Sănătate Publică: „Există medici şi medici, ca în orice profesie. Ştiu medici care promovează antivaccinarea(...) ceea ce este inacceptabil.
-Iar cei care promovează să nu întrerupi sarcini din motive religioase, cum vi se par?
-Mi se par la fel de inacceptabili, o abordare care nu-şi are locul în profesia medicală.”
Carmen Ungurean, medic, Instititul Naţional de Sănătate Publică: „Cred că convingerile religioase nu ar trebui să stea în calea profesiei. (...) N-ar trebui să influenţeze decizia profesională. Întreruperea sarcinii, în termenul legal şi de siguranţă este o chestiune personală a femeii. Pe de altă parte, descurajarea întreruperii de sarcină ca măsură contraceptivă face parte din mandatul medicinei. (...) Pot da sfaturi (...) dar nu se pot opune dacă femeia nu se lasă convinsă, cred că nu se pot opune, din motive religioase, în niciun caz.”
Dan Păscuţ a luat decizia de a nu mai face întreruperi de sarcină, marcat de prea multe astfel de intervenţii, făcute după anul 1989.
Dan Păscuţ, medic: „ A fost Revoluţia, am reuşit să ne deschidem şi noi cabinete private. Am luat şi eu un cabinet şi un ecograf. Şi am văzut acolo, că de la cinci-şase săptămâni începe să bată inimioara embrionului, că se mişcă şamd. Şi mi-am dat seama că este o fiinţă acolo.
-Până atunci făceaţi întreruperi de sarcină...
-Da, făceam.
-Aţi simţit că vă îndepărtează de la rostul de medic, prin această decizie? Aţi simţit că nu puteţi să vă faceţi meseria până la capăt?
-Eu sunt credincios şi cred cu toată fiinţa mea în Dumnezeu, dar nu are nicio legătură.
-Orice exces este reprobabil. Nu ţine de o dogmă religioasă, ţine de umanitarismul fiinţei.
-În cazul dumneavoastră, religia unde intră în această decizie?
-Totuşi, ne ducem la "Să nu ucizi". Intră în decalog.”
Acum, medicul este cunoscut pentru opţiunea sa. Din acest motiv, pacientele care vor un avort nu-l mai contactează. Spune însă că ar interveni în situații de urgenţă. Nu şi în cazul unor sarcini nedorite.
-Dacă vine la dumneavoastră o adolescentă. Şi spune "Am o sarcină nedorită"...
Dan Păscuţ, medic: -Nu, nu, eu refuz. Sunt alţi medici care acceptă să facă avortul, eu refuz(...)
-Ce aţi face dacă ar veni la dumneavoastră o pacientă care spune că este însărcinată în urma unui viol?
-Aş anunţa poliţia şi...
-Şi v-ar cere o întrerupere de sarcină...
-Nu, nu.
-Nici într-un caz de genul acesta?!
-Nu. Decât dacă viaţa mamei este pusă în pericol sau embrionul are o malformaţie gravă, incompatibilă cu viaţa sau care poate să provoace multă suferinţă familiei. Embrionul, fătul, nu ţine de corpul femeii. Sunt două fiinţe, una este mama, cealaltă este fătul din uterul ei. Sunt două fiinţe, nu e vorba de una singură. Nu este ca şi când îşi extrage o măsea sau îşi face o operaţie de amputare...
-Şi o femeie dacă a rămas însărcinată din acel punct nu mai are de ales?!
-E dreptul ei să aleagă, poate să aleagă, dar... Până la urmă toată viaţa suntem puşi în faţa unor alegeri, depinde ce cale alegi, unde vrei să mergi, pe ce drum vrei să mergi.”
Refuzul de a asista o întrerupere de sarcină la cerere se întâmplă atât în spitale publice, cât şi în clinici private.
Pacientele medicului Ionel Cioată ştiu că la cabinetul său nu pot cere întreruperi de sarcină. Aici o femeie poate afla, pe lângă evoluţia sarcinii, că avortul este un păcat.
Ionel Cioată, medic: „Eu ştiu că nimic nu este în afara Lui Dumnezeu, absolut nimic. Şi ajutorul vine de la El, prin Maica Domnului, prin sfinţi. Şi atunci, icoanele acestea... Este ca un altar, e gândit aşa ca atunci când pacienta gravidă se aşază aici... Eu la fiecare pacientă rostesc o rugăciune.(...) Pentru cuplul care vine aici şi pentru copilul care este în pântecele mamei.
-Nu vă face să păreţi uneori habotnic?
-Poate pentru unii, da... Am avut paciente care au zis "Domn doctor, sunt foarte frumoase, dar parcă-s cam multe!". Cum să vă spun, eu le-am primit... nu pot să le ţin într-un depozit, le-am pus aici pe perete. Cred că ne ajută. Sunt convins că trăitul acesta în valorile morale şi creştine adevărate este o viaţă frumoasă şi sănătoasă care cu siguranţă mă duce pe o cale bună.”
Medicul Ionel Cioată a luat decizia să refuze orice avort după ce în anul 2000 a avut o revelaţie.
Ionel Cioată, medic: "Când făceam chiuretaje, mă ascundeam în spatele meseriei şi spuneam: nu e problema mea, e a pacientei. Am realizat când m-am lăsat, în 2000, de această chestiune că de fapt eram părtaş la acest păcat al întreruperii vieţii. După divorţul de prima soţie, m-am recăsătorit.(...) Era în postul Crăciunului, ne-am dus la catedrală să ne spovedim şi să ne împărtăşim. (...) Mi-am mărturisit, printre altele, şi păcatul acesta şi mi-a spus "Domnul doctor, nu puteţi să vă împărtăşiţi pentru că sunteţi într-un păcat pe care Biserica nu-l acceptă". (...) Am ieşit afară. (...) când a venit momentul pentru rugăciunea de împărtăşanie soţia a zis "Hai înăuntru". "Nu, pentru că părintele a zis că pe mine nu poate să mă împărtăşească, că eu fac chiuretaje". Ea avea şapte luni sarcina, a început să plângă şi mi-a spus "Iubitul, a venit momentul că e cazul să te opreşti din acest păcat". Când am văzut-o plângând, ceva s-a întâmplat în mine atunci. (...) Am zis "Din clipa asta mă opresc". Şi m-am oprit. Nu mai suportam această chestiune. Era o presiune fantastică pe care o simţeam. Era presiunea "Să nu mai fac" şi presiunea "Bun, dar tu eşti doctor, eşti aşa". Partea luminoasă a reuşit să o acopere pe cealaltă. Înainte de 2000 judecam lucrurile în maniera aceasta. "Nu e păcatul meu, e păcatul pacientei, pentru că ea practic vrea să-şi întrerupă sarcina. Eu sunt un instrument, sunt medic, am rostit un jurământ şi atunci eu fac întreruperea de sarcină". Nu e aşa. Eşti părtaş la acest păcat şi ţi-l asumi cu pacienta.
-Simţiţi uneori că poate nu vă puteţi face meseria până la capăt, tocmai că aţi luat această decizie?
-Ştiinţa cu religia la un moment dat se ating şi ştiinţa se înclină în faţa religiei, vă spun...”
Doctorul Cioată nu mai face întreruperi de sarcină în nicio situaţie. Chiar dacă ar apela la el femei aflate în situaţii delicate.
Ionel Cioată, medic: „Eu fac întreruperi de sarcină doar în condiţiile în care sarcina este oprită în evoluţie. Acolo unde nu mai este viaţă.
-Dacă vine o pacientă şi spune că are o sarcină în urma unui viol, ce faceţi?
-Dacă are o sarcină în urma unui viol... Eu o sfătuiesc să lase sarcina. De ce să întrerupă sarcina?
-Pentru că este o sarcină nedorită şi duce la un copil nedorit.
-Da, dar acuma mai este o chestiune: de ce s-a ajuns la violul acela? V-aţi pus întrebarea?
-Dar ce vreau să vă spun este că eu, în momentul în care am decis renunţarea la întreruperea cursului vieţii, o fac în orice situaţie nu o mai fac chestiunea aceasta.”
Uneori, atitudinea unor cadre medicale faţă de decizia unei femei de a întrerupe o sarcină poate duce la situaţii socante. În anul 2011, Liliana şi Iulian Ghimpeţeanu din Bucureşti au aflat că vor avea un copil, după zece ani de aşteptari. Apoi, bucuria s-a transformat în durere: Liliana urma să nască un copil cu malformatii. A hotărât să renunţe la sarcină, deşi trecuseră cele 12 săptămâni, necesare pentru un avort legal.
Iulian Ghimpeţeanu: „Am solicitat ajutorul medicilor, pentru o sarcină care se anunţa cu foarte mari probleme. Au decis că sarcina este cu extrem de mari probleme şi se impune un avort terapeutic. Este un protocol medical, este acceptat şi este făcut de către o instituţie de stat prin comisia aceasta făcută din profesori de obstetrică-ginecologie.”
O comisie, formată din trei medici, a aprobat avortul terapeutic, la Maternitatea Giuleşti, din Bucureşti. După declanşarea procedurii, însă, Liliana Ghimpeţeanu s-a trezit singură în salon. Medicul care trebuia să o supravegheze nu a trecut să o viziteze toată noaptea. Spre dimineaţă, alarmat de telefoanele disperate ale soţiei, Iulian Ghimpeţeanu a venit la maternitate şi a ajutat-o să scape de sarcină. Practic, şi-a ajutat soţia să avorteze.
Iulian Ghimpeţeanu: „Soţia era singură, absolut singură.”
Liliana Ghimpeţeanu: „Telefonul era deschis în timpul travaliului şi soţul meu vorbea tot timpul cu mine la telefon, mă încuraja.”
Iulian Ghimpeţeanu: „Ea îmi spunea că este singură, că solicita, o auzeam că strigă după ajutor, deci nimeni, absolut nimeni... E o procedură asemănătoare unei naşteri.”
Liliana Ghimpeţeanu: „-El "Respiră, hai respiră încă o dată!".
Iulian Ghimpeţeanu: „Eu m-am apucat, eu am "tras"...”
Liliana Ghimpeţeanu: „-Ce a citit, ce a văzut la televizor... După ce a ieşit copilul atunci a apărut şi medicul, şi asistenta, şi infirmiera, soţul meu era plin de sânge pe cămaşă, pe pantaloni şi medicul era foarte speriat. Şi soţul meu s-a întors şi a spus "Domnule doctor, mă scuzaţi că am făcut treaba în locul dumneavoastră".
Şocul a fost uriaş. Soţii Ghimpeţeanu susţin că medicul desemnat să urmărească procedura le-ar fi spus că a lipsit de lângă pacientă pentru că... religia nu-i permitea să ia parte la un avort.
Iulian Ghimpeţeanu: „I-a reproşat faptul că româncele apelează la avort, în timp ce în ţara lui nu se întâmplă aşa ceva. În ţara lui de origine femeile nu renunţă la copii cum renunţă româncele noastre, aşa de uşor.”
Liliana Ghimpeţeanu: "Eu sunt musulman şi la noi nu se permite aşa ceva cum se permite la voi în România".
Colegiul Medicilor l-a sancţionat cu şase luni de suspendare pe medicul care trebuia să se ocupe de avort. În timpul anchetei, însă, nimeni nu a menţionat nimic de un posibil refuz pe motive religioase.
Contactat de reporterii Digi24, medicul implicat a refuzat să vorbească în faţa camerei. A transmis telefonic că nici acum nu face întreruperi de sarcină. Nu din motive religioase, susține acesta.
„-Am fost şocat de chestia asta şi nu mai vreau să vorbesc deloc. Eu nu mai fac întreruperi de sarcină, nu fac nimic. Nu pe motiv de religie, nu fac deloc, niciun fel de întreruperi de sarcină. Nimic, nimic. (...) Nu are legătură cu religia, eu mă ocup de obstetrică şi atât. Nasc, asist, fac fertilizări. Dacă eu nu voiam, nu mă apucam de cazul ei. Nu-i puneam nimic ca să avorteze. (...) Refuzam şi am dreptul să refuz. (...) Dar dacă ea a insistat şi eu am fost de gardă...”
Soţii Ghimpeţeanu mai au o fiică. Şi de curând, au și un nepot. Viața a mers mai departe. Acea noapte de la Giuleşti, însă, îi tulbură şi astăzi.
Liliana Ghimpeţeanu: „Eu şi acum... După atâţia ani, închid ochii şi mă văd singură, într-un spital, într-un pat de spital, nu pot să uit, cred că o să mor cu durerea asta. Şi vă spun, după ani de zile de psihoterapie, şi în prezent iau tratament psihiatric şi tot am o teamă. (...) Foarte mult, m-a afectat foarte mult.”
Iulian Ghimpeţeanu: „Am mers pentru că era partea de ştiinţă care poate să mă ajute în sensul ăsta. Trei profesori decid că tipul ăsta de sarcină nu poate evolua şi este recomandat avortul terapeutic. (...) Tu, medic, te decizi că te mustră conştiinţa. Bun, mai departe, chiar şi în timpul ăla, mai departe tu ce să faci? Invoci că nu poţi să ucizi. Dar puteai să-mi ucizi soţia, prin inacţiunea ta puteai să mi-o ucizi. Ce făceai în momentul ăla? Nu era o problemă de conştiinţă? A cui era conştiinţa?”
Individual, medicii au dreptul să refuze din motive de conştiinţă întreruperea unei sarcini. În spitalele de stat, însă, acest serviciu este garantat prin lege, dacă este solicitat înainte ca sarcina să depăşească 12 săptămâni. Practic, acolo unde un medic refuză avortul, altul trebuie să accepte procedura.
Mihela Miroiu, profesor studii feministe: „Din moment ce există dreptul legal la avort până la o anumită lună, rezonabilă, înseamnă că statul se obligă să asigure exercitarea acestui drept. Practic, doar spitalele private îşi pot permite să lucreze cu medici care, din clauză de credinţă, din clauză morală, pot să refuze la rândul lor pentru că cred că avortul în orice stadiu este o crimă, pot să refuze să facă un avort. Din moment ce un spital este public, (...) este o instituţie de stat şi statul dă libertatea şi asigură acest drept, înseamnă că trebuie să-i asigure exercitarea. În momentul în care te duci la un spital de stat şi eşti refuzată, practic asta înseamnă că te aruncă într-o neagră disperare(...). Ăsta e un mod de a spune că cele mai nevoiaşe, mai marginale şi mai expuse femei dintr-o societate sunt aruncate într-o neagră disperare.”
Florin Stamatian, preşedinte Societatea de Obstetrică şi Ginecologie: „Dacă femeia are dreptul să aleagă... Sigur că ideal ar fi să fie înţelegerea de cuplu, pentru că sunt doi participanţi la act. Dacă ea poate să aleagă, de ce să nu acceptăm că şi medicul poate să aleagă dacă să facă sau să nu facă. Acuma intervine un alt aspect care ţine de legalitate. În momentul în care te angajezi într-o unitate spitalicească care are în manoperele pe care le oferă chiuretajul, nu poţi să spui "Eu nu fac". Poţi să zici la angajare eventual să ţi se treacă în contractul de muncă, că nu faci o anumită activitate, dar din moment ce ai semnat în contractul de muncă că vei face activitate medicală în acea unitate medicală, legal nu este să refuzi. Depinde de înţelegere.”
În prezent, în România, dar şi la nivel european, mişcările anti-avort capătă proporţii. Discuţia în jurul familiei tradiţionale, pe principii creştine, este din ce în ce mai prezentă în societate. Avortul a devenit subiect de dezbatere. O revenire la perioada neagră a "Decretului lui Ceauşescu" nu este însă o soluţie nici pentru activişti, nici pentru medicii care refuză întreruperea de sarcină, din motive de conştiinţă.
Dan Păscuţ, medic: „Nu putem să judecăm noi pe nimeni. Putem să dăm sfaturi şi să fie respectate cu bună credinţă. Dar nu putem să judecăm, nu putem să intervenim brutal în viaţa socială sau personală a fiecărui om.”
Ionel Cioată, medic: „Eu nu sunt pentru o lege care să interzică avortul, eu am trăit perioada lui Ceauşescu şi am văzut tinere şi mame cu patru sau cinci copii care au murit prin complicaţii septice ale avortului. Soluţia este întoarcerea la familie şi întoarcerea la valorile morale într-o familie dacă se poate şi creştine ar fi foarte bine. Avem pretenţia ca copiii noştri să fie educaţi de şcoală, de biserică, de societate. Nu, familia este cea importantă.”
Mihaela Miroiu, profesor SNSPA: „Cred că medicul ginecolog are dreptul să consilieze o femeie. E normal să consilieze medical, după cum un etician poate să consilieze din punct de vedere moral, un preot poate să consilieze din punct de vedere spiritual, un psiholog din punct de vedere emoţional. La capătul acestei chestiuni, dacă respectăm pe fond ideea drepturilor omului şi a umanităţii noastre date de capacitatea de a alege, de a raţionaliza, femeia trebuie să ia o hotărâre informată medical, etic, eventual spiritual, psihologic. Eu cred că în mod normal în momentul în care e vorba de un tip de experienţă pe care o au numai femeile,(...) firesc este ca acest drept moral şi legal să le revină.(...) E normal ca să fie liberă moral să aleagă.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
