Autorizaţia de incendiu se va obţine mai uşor şi cu mai puţine costuri

Data publicării:
incendiu

 

FOTO: Facebook ISU Bucureşti -Ilfov

Potrivit proiectului de act normativ lansat de MAI, avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu se vor solicita în scris, de către investitori sau beneficiari, direct sau prin împuterniciţi, inspectoratelor judeţene în a căror zonă de competenţă urmează să fie realizate ori sunt amplasate construcţiile, instalaţiile sau amenajările respective.

Prin promovarea acestui act normativ se urmăreşte:

  1. scăderea costurilor administrative necesare obţinerii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, prin reducerea documentelor care trebuie depuse în vederea eliberării acestor acte, fiind avute în vedere: a) eliminarea din cuprinsul reglementării a raportului de expertiză; b) eliminarea documentaţiilor tehnice aferente instalaţiilor utilitare, cu excepţia celor de protecţie împotriva incendiilor, rămânând ca măsurile privind securitatea la incendiu corespunzătoare acestor instalaţii să fie cuprinse numai în scenariul de securitate la incendiu; c) reglementarea modului de emitere a avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu pentru intervenţii la construcţii autorizate, prin luarea în considerare doar a spaţiului supus lucrărilor respective.

  2. responsabilizarea proiectantului în ceea ce priveşte elaborarea documentaţiei tehnice în conformitate cu reglementările în vigoare pentru construcţiile noi, respectiv să cuprindă măsuri alternative, justificate tehnic, pentru lucrări de modificare şi/sau la schimbarea destinaţiei construcţiilor existente;

  3. eliminarea situaţiilor care au condus la blocaje sau la costuri suplimentare în obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, pe bază de expertiză tehnică, după depăşirea termenului de 6 luni de la punerea în funcţiune, chiar dacă erau îndeplinite măsurile impuse de reglementările în vigoare;

  4. reglementarea unor situaţii, reieşite din practică, care nu erau (suficient) acoperite de textele în vigoare, precum intervenţia asupra unei clădiri existente neautorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu, în sensul că întreg obiectivul la care se execută lucrări de modificare şi/sau de schimbare a destinaţiei trebuie conformat la foc;   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa