Aproape 1.500 de oameni cu dizabilități mintale au murit fiind în grija statului

Data publicării:
om 1

Din cele 80 de vizite făcute în ultimii doi ani de reprezentanţii unui ONG, una a fost la Centrul de Plasament numărul 8 din Huedin, judeţul Cluj. Este una din puţinele unităţi unde psihologii au putut spune că oamenii au condiţii acceptabile de trai.

Iuliana Silaghi, specialist în terapia tulburărilor de limbaj: „Progresele sunt mai greu un pic de cuantificat, în sensul că nu se văd de la o oră la alta, se fac evaluări complexe la 3 luni, 6 luni şi atunci se văd foarte bine anumite progrese”.

Nu peste tot însă copiii şi tinerii cu dizabilităţi au astfel de condiţii. Studiile vin cu cifre înspăimântătoare: 1.500 de adulţi şi copii au murit în ultimii patru ani în custodia statului. Nimeni nu verifică în ce condiţii trăiesc aceşti oameni şi dacă li se respectă drepturile. Asta deşi sistemul de verificare este obligatoriu potrivit Convenţiei ONU.

Georgiana Pascu, manager de proiect: „Un număr mare de persoane mor din cauza pneumoniei, scrie că au murit din cauza retardului mintal, adică în România se poate muri din cauza retardului mintal”.

Georgiana Iorgulescu, directorul Centrului de Resurse Juridice: „Avem un proiect de lege depus în Parlament, aceste persoane care constituie un grup vulnerabil au nevoie de protecţie, acest mecanism ar trebui să vadă în ce măsură aceste persoane au drepturi efective”.

Până atunci, însă, suntem la mila străinilor. În Hunedoara, de exemplu, centrul pentru îngrijirea bolnavilor cu handicap din Păclişa a primit un milion de euro sponsorizare de la o comunitate de luterani din Germania.

Petre Vasiu, directorul Centrului Păclişa: „Avem în momentul de faţă două panouri solare montate, putem economisi o parte din banii pe care îi cheltuim pentru energie cu ajutorul lor”.

Aici sunt peste 130 de găini, 20 de capre, vaci, porci şi un cal. În plus, pacienţii se pot plimba printr-un parc plin de vegetaţie şi pot face sport. O sală în care se află o masă de tenis, una de biliard plus aparate de fitness sunt mereu la dispoziţia lor.

Între timp, în cele mai multe centre care ar trebui să se ocupe de oamenii cu probleme, numărul celor care îşi pierd viaţa din cauza condiţiilor proaste ar putea fi mult mai mare decât cifrele oficiale.

Doar 27 din cele 47 de direcţii de asistenţă socială au informaţii despre numărul deceselor. Cele mai multe sunt în judeţul Prahova, unde 308 persoane cu dizabilităţi mintale au murit în ultimii patru ani. Pe următoarele locuri găsim Clujul şi Hunedoara, deși autoritățile susţin că nimeni nu e lăsat la voia întâmplării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...