ANALIZĂ. Ce se va întâmpla cu salariile în următorii doi ani. Cifrele de care trebuie să ţină cont toţi angajaţii
Discrepanţele dintre salariile bugetarilor şi ale mediului privat se adâncesc. Pe termen lung se poate genera un dezechilibru care va fi foarte greu de gestionat. Iar la final pentru eventuale corecţii, tot sectorul privat ar fi sacrificat.
Creşterile de salarii redevin problematice în România. Iar dificultăţile sunt pe mai multe planuri, una mai gravă decât alta.
Salariul mediu din economie s-a dus în februarie la 2933 lei, şi an pe an afişează o creştere de aproape 28%. În spatele mediei se ascunde însă marea problemă. Discrepanţa dintre public şi privat se adânceşte.
În sectorul public creşterea este de 27,5% an pe an. Am intrat în al treilea an de creştere foarte mare în zona bugetară, ba chiar am putea fi înclinaţi să vorbim de al patrulea pentru că, pentru anumite categorii de buegtari, chiar şi 2016 a fost un an fructuos. Avem lefuri dublate sau mai mult într-un interval scurt. E prea mult într-un timp foarte scurt. S-a ajuns ca întreaga anvelopă salarială în sectorul public să depăşească 10% din produsul intern brut. Acum vreo 15 ani şi mai bine exista un negociator şef FMI care atunci când venea la Bucureşti se uita obsesiv la un indicator- cheltuielile de personal ale statului şi nu trebuiau să depăşească 5% din produsul intern brut. Acum suntem la dublul acelui procent, în condiţiile în care statul strânge la buget cam tot atât ca atunci, între 31 şi 33% din PIB. Mai sunt ţări prin lumea asta care ajung la 9-10% din PIB cu bugetarii, dar încasează la buget spre 50% din PIB. Acolo e spaţiu fiscal, la noi nu mai e de mult... de pe la 7%.
Procentul din sistemul public este în totală discordanţă cu ce avem în privat
Creştere medie de 15%. Nu poţi concura cu dărnicia statului, cu toate că guvernul a forţat administrativ şi salariile din privat. Iar media din privat oricum este distorsionată. E ridicată mult de majorarea mare din construcţii, de 43%, acolo unde am avut decizia guvernului de a duce salariul minim mult peste cel valabil pentru restul economiei. Astăzi, era un vicepremier care spunea undeva prin ţară că statul va acoperi prin contracte adiţionale costurile mai mari cu forţa de muncă acolo unde firmele au lucrări cu statul. Şi în relaţia privat - privat ce facem? Transferăm costurile către beneficiar, care le transmite mai departe.
Complexitatea situaţiei se observă cel mai mult în datele despre sectorul manufacturier
Acolo creşterea an pe an este de doar 12%. Una umflată şi de majorarea salariului minim din economie. Un raport ING de astăzi atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă industria manufacturieră a acestei ţări - creşteri salariale sub media pe economie, pentru că nu mai pot fi suportate de angajatori. Rata de angajare în sector s-a redus cu 1% în sectorul productiv, în această luptă a companiilor de a-şi păstra competitivitatea regională. Taie din forţă de muncă, automatizează ca să ţină capul la suprafaţă. Aceasta este de fapt situaţia reală în economie, nu cea din sectorul bugetar. Deja e problematic.
Şi acum, după ce am înşirat toate aceste procente, mult diferite să ne gândim că oamenii din fiecare categorie concurează pe aceeaşi piaţă a cererii. Disponibilul din sectorul public e mult mai mare, el va genera consum accelerat. Consumul mare se transformă în exces de cerere, care aduce o adaptare a preţurilor la el - inflaţie în urcare. Deja se vede din februarie tendinţa de urcare a inflaţiei, 3,8% şi mai avem câteva sugestii de la BNR ca lucrurile se vor înrăutăţi. Participarea privatului la aceasta petrecere va fi mult mai timida. Puterea lui de cumparare va fi mult mai puternic erodata. Iar cel din sectorul manufacturier chiar poate sa intre în suferinţă.
Astfel de inegalităţi sunt creatoare de probleme. Mai apare apoi problema acoperirii acestei cereri. Este evidentă în date favorizarea importurilor.
Consumul gospodăriilor va urca, cu acele diferenţe date de sursele de venit
Raportul ING de care pomeneam atrage atenţia asupra reaprinderii riscului de supraîncălzire a economiei. Cu un consum mare alimentat din import, dar cu un export ajustat la o cerere externă mult mai slabă, nu va aduce creştere economică de calitate. Se formează iarăşi dezechilibre, care vor trebui domolite prin politici monetare. În zona fiscală, adică din zona guvernului, să nu avem aşteptari, cu atâtea alegeri în următorii doi ani, să aşteptăm doar contrariul - gaz pe foc. Efectul va fi o creştere a costurilor de finanţare, a dobânzilor şi într-o oarecare măsură, o slăbire a leului.
Şi după acestea urmeaza refluxul. Ratele mai mari şi preţuri majorate la mărfurile din import vor genera ajustare printre consuamtori. Taie de undeva ca să acopere costurile mai mari. Se prefigurează iarăşi evoluţii de tip boom and bust, chiar dacă la o scară mai mică.
Iar dacă contextul general va fi mai complicat decât se anticipa, şi sunt deja probleme cu încetinierea economiei peste tot, atunci chiar se poate ajunge la situaţii dureroase. Salariile din sistemul public sunt deja dincolo de punctul de rupere, şi dacă economia va avea cel mai slab guturai va fi complicat să fie atinse ţintele de venituri. Lucrurile se pot deteriora până la nevoia de a majora taxe. Asta ar fi singura soluţie. După sancţiunea electorală a deciziei de tăiere a lefurilor bugetarilor din 2010, nimeni nu va mai avea tupeul să procedeze în mod similar, cu toate că suntem la cote nesustenabile.
Şi atunci de pe urma majorării unor taxe, cei din privat vor suferi mult mai mult, pentru că ei nu au beneficiat de acelaşi cote. Dar acesta este un scenariu totuşi pesimist. Dacă ajungem acolo asta ar fi ultima grijă. Problemele ar fi mult mai grave şi fără asistenţa internaţională nu ar fi cale de ieşire.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
