În cel mult o lună, locuitorii sectorului 3 din Capitală vor putea să-i reclame pe vecinii ai căror patrupede fac prea mult zgomot. Stăpânii riscă amenzi de 2.500 de lei pentru câinii care sunt agresivi sau de a căror igienă nu se îngrijesc.
Mulţi cetăţeni au primit vestea cu bucurie.
„Așa mi se pare decent și corect, și să demonstrăm că suntem totuși niste oameni civilizați”, spune o bucureșteancă.
Stăpânii de câini, în schimb, au cu o cu totul altă părere. Doamna Ionela, de exemplu, are un câine adoptat de pe stradă. Ea consideră inutilă decizia primăriei.
„Până să se oprească la lătratul câinilor din apartament, domnul primar ar trebui să aranjeze ceva cu adăposturile pentru câini”, spune Ionela Ispas.
Proprietarii de animale mai riscă amenzi dacă nu le fac patrupedelor analizele, dacă nu le întocmesc acte veterinare şi dacă le adăpostesc în curţi, pe spaţiile verzi sau în scările blocurilor.
„Protecția animalelor va contesta această hotărâre de consiliu și va cere anularea ei în tribunal, și anume la secția de Contencios”, a declarat Marcela Pîslă, preşedintele Asociaţiei „Cuțu, Cuțu”.
Hotărârea se aplică doar în sectorul 3 al capitalei, însă şi locuitorii din restul ţării pot lua măsuri împotriva câinilor gălăgioşi. Îşi pot reclama vecinii pentru tulburarea liniştii publice.
„Se poate face o sesizare, știu eu, la 112, pentru a veni poliția de sector sau, în funcție de situație, poliția locală și, în mod asemănător, să constate comiterea acelei contravenții și să îl sancționeze eventual pe cel care a încalcăt legea”, explică avocatul Nelu Tașcă.
De aplicarea noii hotărâri în sectorul 3 al Capitalei se vor ocupa angajaţii Primăriei şi poliţiştii locali.