Alocațiile copiilor ar putea deveni de 5 ori mai mari
Data publicării:
Alocaţiile copiilor ar putea creşte la 450 de lei. Mai mulţi senatori independenţi au depus un proiect legislativ în acest sens şi cer creşterea alocaţiilor cu 366 de lei, de la 1 ianuarie 2017.
Actul normativ explică şi cum vor folosi părinţii această sumă - 30% din bani sunt pentru îmbrăcăminte, alţi 30% - pentru alimente, 25% vor fi „bunuri care contribuie la educaţie”, iar restul de 15 procente sunt bani de tabere sau excursii educaţionale. Parlamentarii spun că banii necesari ar putea proveni dintr-o „taxă de responsabilizare”.
E vorba de un bir în cuantum de 0.91% ce ar trebui aplicat cifrei de afaceri a companiilor cu capital străin care importă mărfuri care pot fi produse şi în România. E vorba, în principal, de supermarketurile cu capital străin şi de companiile care au preluat exploatarea şi distribuirea resurselor naturale ale României. Pe acest proiect legislativ, deputaţii vor da votul final.