Alocația de susținere a familiei nu mai e condiționată de plata impozitelor locale

Data publicării:
BANI PORTOFEL

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 26/2016 pentru modificarea Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, care prevede că acordarea alocației pentru susținerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreținere, nu mai este condiționată de plata impozitelor și taxelor locale pentru bunurile pe care le dețin în proprietate.

BANI PORTOFEL

Guvernul a aprobat în iunie 2016 ordonanța, adoptată în acest an de Parlament.

Actul normativ stabilește că plățile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada în care alocația pentru susținerea familiei a fost suspendată.

Guvernul preciza că alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani și se acordă în baza Legii 277/ 2010. Aceste alocații se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei și se calculează în funcție de numărul de copii și de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Prin modificări legislative adoptate de Parlament în cursul anilor 2015 și 2016 s-a stabilit eliminarea condiției plății ajutoarelor sociale acordate în baza Legii privind venitul minim garantat și a indemnizației pentru creșterea copilului de achitarea impozitelor și taxelor locale.

Tot luni, șeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 67/2016 pentru modificarea art. 5 (1) din Ordonanța Guvernului 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, a Legii privind aprobarea OUG 31/2016 pentru completarea art. 8 din Ordonanța Guvernului 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență și a Legii pentru aprobarea OUG 7/2017 privind prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale și de plată a creanțelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile