ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. PF Daniel: „România Mare s-a realizat prin conducători ca regele Ferdinand şi regina Maria”

Data publicării:
Patriarhul Daniel -Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu-1

În cuvântul de învăţătură rostit în paraclisul Reşedinţei patriarhale, PF Daniel a explicat învăţăturile ce reies din Evanghelia de duminică - "Pilda samarineanului milostiv". 

"Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică", a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro.

El a mai explicat că "fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucrează în lume ca să ridice şi să vindece pe cei răniţi trupeşte şi sufleteşte".

"În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să se ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru, dar care îl iubesc şi vor să îl ajute", a mai spus patriarhul în predică.

PF Daniel a mai spus că, astfel, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un străin, un om de la care nu te aştepţi să primeşti vreun ajutor. "De ce? Ca să nu ne punem nădejdea prea mult în oamenii cunoscuţi, ci mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un străin un prieten pentru noi, în timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un duşman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva dacă devine mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflaţi în nevoi", a continuat PF Daniel.

Patriarhul a mai spus că samariteanul milostiv este "chipul lui Hristos în oameni", iar această pildă rostită de Mântuitor este un îndreptar pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri