„Adopția” clădirilor istorice de către firme, soluție pentru un oraș frumos

Data publicării:
cladire

Clădirile istorice din Timişoara, cele mai multe aflate într-o stare avansată de degradare, ar putea fi reabilitate pe banii companiilor din oraş. este o initiativa a primariei care a invitat firmele să adopte o clădire şi să o restaureze, iar în schimb vor beneficia de reduceri de taxe şi impozite.

Proiectul care le permite oamenilor de afaceri din Timişoara să adopte o clădire monument istoric a fost gândit de o asociaţie a arhitecţilor din oraş şi aprobat de autorităţile locale în această săptămână. Au fost deja purtate discuţii cu trei mari investitori din Timişoara şi din alte oraşe. Aceştia îşi vor putea alege dintr-un catalog electronic clădirea pe care o adoptă.

Raluca Pescar, preşedintele asociaţiei iniţiatoare a proiectului: Vom face totul transparent, printr-o platformă online, vom informa în aşa fel încât oricine este interesat să poată urmări în timp real demersul.

Implicarea unor companii private în reabilitarea clădirilor istorice ar putea să aducă fondurile necesare pentru salvarea monumentelor.

Alexandra Marian, reporter Digi24 Timișoara: Clădirea vicariatului sârbesc din Timişoara, un exemplu de monument istoric reabilitat și cu fonduri din partea unei companii private. În perioada 2007-2011 o companie privată a alocat aproximativ 300 de mii de euro pentru aducerea clădirii în starea actuală.

Patrimoniul oraşului numără peste 14 mii de clădiri cu valoare istorică. Dintre acestea numai 5% au beneficiat de lucrări de reabilitare, în timp ce peste o mie de clădiri sunt distruse iremediabil.

În catalogul electronic al clădirilor monument istoric este acoperit tot oraşul, însă anumite zone vor avea prioritate.

Radu Radoslav, arhitect: Sunt Piața Traian, Badea Cârțan și cred că de la Neptun până spre Traian, care sunt fronturi foarte frumoase. Și din Iosefin, ceea ce cred eu că este foarte important este malul Begheului.

În câteva luni ar trebui să se încheie discuţiile şi să se decidă cine va investi în reabilitarea monumentelor istorice. Iniţiatorii proiectului speră ca până în 2021 să fie readuse la viaţă prin acest program cel puţin 30 de clădiri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...