3.000 de mineri, în şomaj tehnic
Aproape 3.000 de mineri ai Complexului Energetic Oltenia vor intra în somaj tehnic, în perioada următoare. Conducerea companiei a decis să ia această măsură pentru că nu mai reuşeşte să vândă cărbunele.
Deocamdată s-a stabilit ca minerii să stea în somaj tehnic timp de aproape o săptămână, în perioada 6-10 iulie. Conducerea Complexului Energetic spune că în prezent există pe stoc o cantitate mare de cărbune, peste 1,6 milioane de tone, iar activitatea angajaţilor nu s-ar mai justifica.
În perioada în care vor sta în şomaj tehnic, minerii vor primi 75% din salariu. Este foarte posibil ca perioada de somaj tehnic să se prelungească, totul depinde de cum vor evolua vânzările.
Complexul Energetic Oltenia a reziliat, recent, contractul de livrare de cărbune cu firma din Constanţa care vindea mai departe lignitul vecinilor sârbi. Din cantitatea menţionată în contract de 1,2 milioane de tone de cărbune a fost transportată doar o treime, mai precis 400.000 de tone. Şi asta pentru că sârbii nu au vrut să cumpere o cantitate mai mare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News