Poliţiştii locali din sectorul 1 al Capitalei au început montarea de camere video, în zonele vulnerabile, pentru a descuraja depozitarea nelegală a deşeurilor, informează Primăria sectorului 1, printr-un comunicat transmis miercuri Agerpres, menţionând că, până la sfârşitul anului, vor fi montate aproximativ 200 de camere de supraveghere.
"Primăria sectorului 1, prin Poliţia Locală, a demarat o amplă acţiune pentru combaterea depozitării ilegale a deşeurilor pe domeniul public al acestei zone administrative. În urma sesizărilor frecvente referitoare la încălcarea normelor de salubrizare şi igienizare ale municipiului Bucureşti, în anumite locaţii de pe raza sectorului 1, poliţiştii locali au început montarea de camere video în zonele vulnerabile, cu scopul descurajării depozitării nelegale a deşeurilor şi sancţionării celor care practică asemenea activităţi ilegale. Până la sfârşitul anului, vor fi montate aproximativ 200 de camere de supraveghere, însă numărul exact al acestora va fi stabilit după aprobarea proiectului de buget aferent", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, camerele vor fi montate în zonele predispuse depozitării ilegale a deşeurilor: Străuleşti, Griviţa, Băneasa, Bucureştii Noi, şos. Bucureşti - Ploieşti, şos. Odăi etc. Lista se va completa în funcţie de sesizările primite din partea cetăţenilor cu privire la depozitarea nelegală a deşeurilor. Pentru fiecare zonă sesizată se vor efectua studii tehnice în vederea găsirii soluţiilor pentru punerea în funcţiune a camerelor de supraveghere.
Poliţiştii locali au început deja să aplice sancţiuni contravenţionale
Prima cameră video amplasată în acest scop este deja funcţională la intersecţia dintre str. Constantin Godeanu şi str. Acetilenei, unde au fost surprinşi cetăţeni care descărcau deşeuri din autovehicule proprietate personală, precizează comunicatul. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale, iar angajaţii Serviciului Monitorizare, Documentare şi Analiza Informaţiei lucrează la un sistem de alertare, care să permită echipajelor din teren o intervenţie promptă.
Nerespectarea prevederilor normelor impuse de HCGMB nr. 120/2010 de către persoanele fizice şi juridice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 200 şi 5.000 de lei.
"Cheltuim sume importante din banii cetăţenilor ca să facem curăţenie în cel mai mare sector din Bucureşti. Dar ca să fim eficienţi şi să avem un sector curat trebuie să combatem practicile celor care nu înţeleg că oraşul este doar o prelungire a propriei locuinţe, pe care trebuie să îl îngrijească şi să îl păstreze curat. (...) Sancţiunile contravenţionale pe care le vom aplica vor fi pe măsura investiţiilor pe care le facem în curăţenie, bineînţeles în limita prevăzută de legislaţia în vigoare", susţine primarul Dan Tudorache, citat în comunicat.
Cetăţenii sectorului 1 pot sesiza depozitarea ilegală a deşeurilor pe domeniul public trimiţând un e-mail pe adresa contact@politialocalasector1.ro sau sunând la numărul de telefon 021/9540, apelabil 24 de ore din 24.
În prezent pe raza sectorului 1 sunt montate 376 de camere de supraveghere care monitorizează cu precădere zonele aglomerate.
Sursa: Agerpres