1919| Regina Maria și Regele Ferdinand, salutați de maghiari la Oradea
Regele Ferdinand şi Regina Maria au ajuns la Oradea pe 23 mai 1919. Din cauza disputelor apărute la Congresul de Pace de la Paris, Unirea proclamată la 1 Decembrie 1918 era în pericol. Prezenţa suveranilor în oraşul de lângă graniţa de vest era un semnal că România nu va renunţa la niciun centimetru din Crişana.
Premierul român, Ionel Brătianu, a ajuns a negocierile de pace de la Paris în ianuarie 1919. Cerea respectarea Convenţiei semnate cu Antanta în vara lui 1916, adică recunoaşterea Unirii cu Transilvania. Urmărea de asemenea recunoaşterea alipirii Bucovinei şi a frontierei de pe Nistru, deci recuperarea Basarabiei. Dar, imediat, liderul român s-a confruntat cu reproşul că România cedase în faţa Puterilor Centrale şi semnase Pacea separată cu Germania în martie/mai 1918. Bucureştiul avea însă prieteni influenţi în Armata Franceză, începând cu generalul Henri Berthelot, devenit adjunctul şefului Marelui Stat Major, Ferdinand Foch şi nu numai. În plus, chiar în timpul războiului, când România fusese înfrântă, comportamentul excepţional al Reginei Maria şi refuzul Regelui Ferdinand de a se recunoaşte înfrânt, făcuseră înconjurul lumii. Opinia publică occidentală înţelegea că România fusese sacrificată militar pentru a atrage trupe germane din marile încleştări de pe Frontul de Vest. A contat şi faptul că Regina Maria era verişoară primară cu Regele Anglei, George al V-lea.
De altfel, România, reintrată în război în noiembrie 1918, acţiona deja în baza înţelegerilor din 1916.
În ciuda interdicţiei emise de comandantul Forţelor Aliate din Europa de Sud-Est, Loius d'Esperey, Armata Română a trecut la nord de linia Mureşului, a intrat la 18 decembrie 1918 în Alba Iulia şi a continuat să înainteze. De Crăciun era în Cluj, apoi şi-a continuat drumul spre Vest. La 26 februarie, încercând să pună capăt ostilităţilor din Transilvania, Consiliul Inter-Aliat de Război de la Versailles a impus Armatei Române să se oprească de-a lungul căii ferate Satu-Mare-Oradea-Arad, cu cele trei oraşe în afara administraţiei româneşti. Decizia a dus la demisia guvernului Karoly de la Budapesta, care nu îşi putea asuma pierderile teritoriale din Transilvania, şi le-a oferit extremiştilor de stânga ocazia să proclame la 21 martie 1919 Republica Sovietică Ungară. În Crişana au început represaliile - ale armatei maghiare în retragere, dar mai ales ale bolşevicilor maghiari.
Mai mult de 20 de notabili români au fost asasinaţi. La Tărcaia şi Grădinari, în apropiere de Beiuş, 17 civili maghiari au fost ucişi de civili români înarmaţi, probabil gărzile româneşti care asiguraseră apărarea Apusenilor până la înaintarea Armatei Române.
„Iniţial, Consiliile naţionale român şi maghiar au colaborat. Apoi relaţiile s-au rupt, dialogul a fost destul de puţin prezent. Problemele legate de violenţă în aceast spaţiu ţin mai degrabă de armatele maghiare în retragere şi de armatele bolşevice maghiare nou create în Ungaria în februarie/martie 1919, fiindcă la Budapesta s-a instalat regimul bolşevic condus de Kun Bela. Ei, bolşevicii care au avansat pe teritoriul Bihorului în tendinţa de a opri Armata Română care încerca să instaleze administraţia românească asupra teritoriilor care proclamaseră Unirea la 1 Decembrie 1918, dar nu fuseseră încă luate în stăpânire, această armată bolşevică a creat multe probleme mai ales în zona Beiuşului, în zona Crişului Repede şi în zona Barcăului, nu mai vorbesc apoi de problemele din Oradea. Sunt cunoscute cazurile lui Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, însă numai ei, protopopul Gheorghe Munteanu de la Tileagd, la Marghita învăţătorul Vasile Filip a fost asasinat, deci vorbim de oameni care şi-au pierdut viaţa. În total au fost peste 20 de exemple izolate. Dar au fost şi probleme de la Tărcaia. Exemple care au complicat destul de mult atmosfera din perioada aceasta din Bihor”, spune Gabriel Moisa, istoric.
Între timp, la Paris, delegaţia Bucureştiului insista ca Armata Română să fie lăsată să înainteze spre Vest şi Nord ca să ferească Europa de pericolul comunist care făcuse deja milioane de victime în fostul Imperiu Ţarist. Bolşevicii ocupaseră deja oraşul Carei. Întrevederea Reginei Maria cu premierul Georges Clemenceau a schimbat favorabil situaţia. Un alt văr primar al Reginei României, ţarul Nicolae al II -lea al Rusiei fusese asasinat de oamenii lui Lenin, altor de multe alte rude, Mariei i se povestiseră de către martori oculari atrocităţile bolşevice. Regina era mesagerul anticomunist perfect. În plus, negocierile dintre Antantă şi Bela Kun, şeful bolşevic de la Budapesta, au eşuat.
Acesta a cerut ca Armata Română să se întoarcă pe linia Mureşului, fapt inacceptabil politic inclusiv pentru Franţa şi Anglia, iar politicile tipice luptei de clasă - arestări, confiscări, poliţie politică, stârneau mari temeri claselor maghiare bogate şi educate din Transilvania.
Pe acest fond, un atac al forţelor maghiare spre Apuseni a dus în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919 la contra-atacul Armatei Române.
„În Oradea, Armata Română a intrat în 20 aprilie 1919 venind dinspre Tileagd. A fost o zi cu totul specială. Pe lângă faptul că Oradea a fost înglobată României aşa cum au decis locuitorii majoritari din aceste zone, trebuie spus că era era şi Ziua de Paşte din 1919. Era o dublă semnificaţie majoră, intrarea Armatei Române într-o zi de Înviere, o chestiune simbolică ... interesantă. Oradea se va dezvolta, după câțiva ani mai mai grei provocaţi de război, Oradea va cunoaşte o dezvoltare extraordinară în perioada interbelică”, afirmă Gabriel Moisa, istoric.
La începutul lui mai 1919, Armata Română se afla pe linia Tisei, exact frontiera pe care premierul Brătianu o voia recunoscută de Aliaţi. Dar membrii Consiliului Inter-Aliat cereau retragerea pe linia d'Esperey din februarie, conturând proiectul unei Românii fără Crişana. Acesta este momentul în care Regele Ferdinand şi Regina Maria îşi încep călătoria în Transilvania şi o încep, nu la Braşov, ci exact în teritoriul disputat. Prezenţa Regelui României la Oradea era cea mai puternică declaraţie de suveranitate posibilă. Maria a descris pe larg în jurnalul ei întreaga călătorie.
"Am ajuns la Oradea Mare, un oraş mare şi frumos, unde, cu puţin timp în urmă, bolşevicii unguri erau la putere, comiţând orori monstruoase, şi pe care trupele noastre l-au eliberat şi ocupat. Am avut o primire extraordinară. Bucurie frenetică a populaţiei care a venit din toate satele din jur ca să ne salute. Costume minunate, ovaţii extraordinare, slujbe religioase în toate bisericile, inspectarea trupelor, defilarea trupelor, apoi, întreaga populaţie care a venit, în grupuri separate, cu preoţi în frunte, fiecare reprezentându-şi propriul sat. O privelişte minunată şi impresionantă, toţi conştienţi de eliberarea lor, aclamându-ne ca pe eliberatorii lor, într-adevăr, un moment măreţ şi mulţi ochi plini de lacrimi", scrie Regina Maria în jurnal.
Ferdinand şi Maria se vor întoarce în mai multe rânduri la Oradea. În 1924, notabilităţile au inaugurat, în prezenţa Reginei, statuia acesteia amplasată în faţa Teatrului Naţional.
Călătoria din 1919 a continuat la Bichis-Csaba, unde suveranii au vizitat un spital militar şi unde au fost întâmpinaţi din nou cu mari urale. În duminica de 25 mai 1919, cuplul regal a fost întâmpinat la Carei de preoţii catolici din oraş, fericiţi să respire uşuraţi după spaima în care îşi petrecuseră ultimele luni. Aici, Maria a primit o delegaţie a doamnelor maghiare din familii nobile care au mulţumit României că le-au salvat familiile de bolşevici. Ferdinand şi Maria au fost găzduiţi în casa contelui Karoly Mihaly, premierul demisionat al Ungariei, bun prieten cu unchiul Reginei Maria, Eduard al VII lea al Angliei, care obişnuia să vâneze în zonă. „Chiar şi ungurii au venit să mulţumescă regelui pentru că au fost salvaţi de bolșevici de către Armata Română. Ciudat, într-adevăr, să fie eliberator chiar al inamicului. Curioase timpuri trăim!”, povesteşte Regina în jurnal.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
