Constantin Dănescu e cel mai ghinionist dintre cei 120 de păgubiţi. A fost înşelat pentru a doua oară de acelaşi patron. A mai pierdut bani şi anul trecut tot pentru promisiunea unui loc de muncă în străinătate.
„Anul trecut a mai fost un grup de 50 de oameni care trebuiau să mergem în Germania la mere.
(Dumneavostră aţi mai luat legătura cu el?) Da, am luat şi acum nu mi-am dat seama că este tot escrocul ăsta”, spune bărbatul.
Cei 120 de oameni păcăliţi au semnat în decembrie contractul pentru locuri de muncă în Italia sau Anglia şi au plătit fiecare câte 200 de euro. Au fost atraşi de anunţurile afişate peste tot.
„Prin ziare, peste tot, la autobuze, pe internet, ca să venim să dam bani şi comisioane pentru Anglia.
(Şi cu ce v-aţi ales?) Cu nimic. Cu hârtiile. Uitaţi hârtiile”, povesteşte o femeie.
Oamenii ar fi trebuit să plece la muncă pe 2 ianuarie, dar reprezentanţii firmei au dispărut cu tot cu bani. Disperaţi, şomerii au mers la sediul firmei unde nu au găsit pe nimeni şi apoi la poliţie.
Păcăliţi au fost şi angajaţii firmei.
„Şeful nostru ne teroriza cu mesajele. Ne întreba: ai încasat, ai încasat. Venea şi ne lua banii. Noi nu am luat decât 20 de euro într-o lună şi jumătate”, afirmă unul dintre angajaţii păgubiţi.
Patronul societăţii este de negăsit, dar are acum dosar penal.
„Poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei fapte de înşelăciune”, a declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Anunţurile care i-au păcălit pe oameni sunt în continuare postate pe internet şi afişate în tot oraşul Râmnicu Vâlcea.