Șeful secției de cardiologie din Timişoara, reținut pentru luare de mită. Chirurgul le cerea pacienților între 100 și 2000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
bancnote de 50 de euro bagate in buzunarul unui medic
Medic oncolog din Suceava, arestat pentru că cerea mită de la pacienți. Foto; Profimedia Images

Șeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Marinel Gașpar, a fost reținut pentru 24 de ore pentru luare de mită, după ce a cerut și primit de la pacienți sume de bani cuprinse între 100 și 2.000 de euro, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin ordonanţă, reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Marinel Gaşpar, pentru luare de mită în formă continuată (6 acte materiale).

Faţă de acesta a început şi urmărirea penală, marţi urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă.

"În fapt, s-a reţinut că în perioada 19 - 26 septembrie, în calitate de medic - şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din Timişoara în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu", arată în comunicatul citat.

Pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul DGA - Structura Centrală, SJA Arad, SJA Timiş şi al serviciilor de specialitate din cadrul DGA.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...