Șeful PNL Iaşi îi cere lui Rafila să-l demită pe directorul Spitalului „Sf. Spiridon” pentru că nu are pregătire în domeniu

Data publicării:
Deputatul PNL Alexandru Muraru vorbește la Conferința ,,Comunismul romanesc”, la Palatul Victoria din București, pe 24 noiembrie 2022.
Liderul PNL Iași Alexandru Muraru a vorbit despre scenariile în care PNL rămâne la guvernare Foto: Sabin Cîrstoveanu/Inquam Photos

Preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, i-a cerut ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să-l demită pe directorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi deoarece nu ar avea pregătire în domeniul medical. În același timp, Muraru îi acuză pe social-democraţi că nu au fost capabili să pună în funcţii de conducere profesionişti „care să nu fie pile de partid”.

Alexandru Muraru a criticat marţi, printr-un comunicat de presă, numirile în conducerile spitalelor a unor oameni care nu au nicio legătură cu domeniul medical.

„Incompetenţa este definiţia unui sistem medical în care persistă teama de a trezi din somn un doctor, unde femei sunt nevoite să nască în stradă sau gravide care pur şi simplu mor pe mâna neglijenţei, unde spitale de pediatrie iau foc şi unde specialiştii lipsesc cu desăvârşire.
Cinismul este definiţia în conducerile spitalelor a unor oameni care nu au nicio legătură cu sistemul şi cu actul medical, aşa cum a făcut PSD Iaşi cu instalarea succesivă a unui botoşănean fără experienţă în domeniul medical la spitalele «Sf. Spiridon» şi «Sf. Maria».

Este aceeaşi reţetă ca la Botoşani, unde un fost lăcătuş mecanic a fost numit director al celui mai mare spital din judeţ de către şefii PSD Botoşani, în plin scandal al azilelor de bătrâni. La scurt timp, la maternitatea din Botoşani, o mamă a trei copii a murit pe patul de spital strigând că nu mai are aer”, a transmis Alexandru Muraru.

Liderul PNL Iaşi a reamintit că în 2019, la Spitalul de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi, „baronul” Maricel Popa a adus un manager din Botoşani, „o sinecură care nu avea nicio legătură cu domeniul şi care a stârnit revoltă în lumea medicală ieşeană”.

Muraru a precizat că în acest an acesta a fost numite director la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”. „Anul acesta, prin ordinul ministrului PSD Alexandru Rafila şi cu girul prefectului PSD Bogdan Cojocaru, acelaşi om de partid a fost pus director la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» din Iaşi. Reţineţi, vorbim de cele mai mari unităţi medicale din regiunea Nord-Est, unde sunt trataţi mii de pacienţi anual!

Practic, la două din cele mai mari spitale din Moldova, într-un mare centru universitar medical, PSD Iaşi nu a fost capabil să identifice profesionişti care să nu fie pile de partid! În altă ordine de idei, cel care a fost considerat incapabil să conducă Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani a fost considerat ideal pentru a conduce cele două mari spitale din Iaşi!”, a precizat Alexandru Muraru.

Liderul liberalilor din Iaşi consideră că este doar o chestiune de timp până când aceste numiri politice la vârful spitalelor vor provoca noi tragedii. „Este doar o chestiune de timp până când incompetenţa şi cinismul care definesc numirile politice făcute de PSD la vârful spitalelor vor provoca noi tragedii. De aceea, solicit ministrului Rafila să prevină o nenorocire care poate curma vieţi omeneşti şi să demită sinecura de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» din Iaşi”, a mai declarat Alexandru Muraru.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile