Șeful jandarmilor din Sibiu recunoaște că aceștia au armă de tranchilizat urşi, dar nu au în dotare şi tranchilizantele

Data publicării:
urs

Comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu, colonelul Costel Dogaru, spune că nu i se pare normal să aibă în dotare o singură armă de tranchilizat urşi, dar să nu aibă tranchilizante, potrivit Agerpres.

„Îl gonesc cu semnale acustice şi luminoase. La acest moment. La momentul actual, acum, jandarmul stă şi îl păzeşte. Exact ce au făcut colegii de la Harghita. Avem puşcă, dar nu avem tranchilizant, pentru că se achiziţionează la nivel central”, aşa a descris comandantul IJJ Sibiu, modul în care în prezent ar acţiona un jandarm din Sibiu, dacă s-ar confrunta cu o situaţie cum a fost cea a ursului care a agonizat 17 ore în judeţul Harghita.

Întrebat de jurnalişti dacă i se pare normal ca Jandarmeria din Sibiu să aibă în dotare o puşcă, care este goală, fără tranchilizante cu care să acţioneze dacă apare un urs într-o zonă populată, comandantul Costel Dogaru a răspuns că nu.

„Nu mi se pare. Noi, ce a fost de instituţia noastră, am făcut acel curs, inclusiv cu medici de la Grădina Zoologică. S-a făcut atestarea unor trăgători, dintre care, din cei şase trăgători, doar unul corespunde cerinţelor Legii 212, în sensul în care are studii medii în domeniul sanitar veterinar, adică este veterinar. Ceilalţi şase i-am atestat, dar le-am suspendat dreptul de folosinţă al armei, avem o singură armă şi vom rezolva, pentru că nu avem alt personal în unitate cu aceste studii”, a spus el.

În prezent, un singur jandarm cu studii medii în domeniul sanitar veterinar este atestat să tranchilizeze un urs, dacă este nevoie, însă are doar o puşcă goală în dotare. Tocmai din acest motiv, Jandarmeria Sibiu cere sprijin altor instituţii atunci când apare un urs în judeţul Sibiu, care poate pune în pericol viaţa oamenilor.

Comandantul IJJ Sibiu spune că a luat legătura cu Direcţia Sanitar Veterinară, AJPS-ul şi cu Direcţia Silvică, în urmă cu patru zile, duminică, când un urs a fost lovit mortal de un autoturism pe DN 1.

Pe de altă parte, Colonelul Costel Dogaru nu ştie exact cine poate să tranchilizeze un urs în judeţul Sibiu, legal. „Cine are armă, are un anumit curs (...) şi are tranchilizante. Nu cunosc. Ştiu că sunt care au, printre care şi Grădina Zoologică. Grădina Zoologică are pentru că folosesc în munca de zi cu zi”, a răspuns el la o întrebare a jurnaliştilor.

Atât prefectul judeţului Sibiu, Maria Minea, cât şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a Judeţului, Pavel Bichicean, au discutat în şedinţe repetate, cu toţi şefii instituţiilor publice şi cu ONG-uri cum să se acţioneze rapid şi eficient dacă apare un urs într-o zonă populată.

„Eu consider că legea nu a fost dusă până la capăt din punct de vedere al reglementării sau nu există norme de aplicare ale legii, în sensul că mi s-a dat o armă, dar nu mi s-a dat tranchilizantul. (...) Mie mi se pare că nu este măsură asiguratorie pentru ceea ce înseamnă liniştea cetăţeanului. Nu e normal să nu am la dispoziţie atât arma, cât şi tranchilizantul”, a precizat preşedintele ATOP Sibiu, Pavel Bichicean.

În urmă cu trei ani, în octombrie 2016, o ştire despre un urs împuşcat în municipiul Sibiu a făcut înconjurul lumii. Un urs a umblat câteva ore pe străzile din Sibiu, chiar şi prin Piaţa Mare din Sibiu, după care a fost omorât de autorităţi, fiind vorba de un animal sănătos, în vârstă de şase ani.

După acest incident, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, a fost schimbat în funcţia pe care a revenit după şase luni, au fost declanşate mai multe anchete, inclusiv premierul de atunci, Dacian Cioloş, a cerut rapoarte clare, iar moartea ursului a dus la mai multe proteste în ţară din partea iubitorilor de animale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...