Șef de poliție, demis pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență

Data actualizării: Data publicării:
Ecuson politia romana

Șeful Poliției Miercurea Ciuc, Nicolae Florin Ghenci, a fost demis din funcție pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență. Alţi doi poliţişti au fost sancţionaţi. S-a întâmplat la începutul lunii mai.

IPJ Harghita a fost sesizat în 7 iunie de o persoană din Miercurea Ciuc despre faptul că, în seara zilei de 2 mai, mai multe persoane, printre care şeful Poliţiei Miercurea Ciuc şi alţi doi poliţişti, ar fi participat la o petrecere organizată într-un cort amplasat în apropierea imobilului în care aceştia locuiesc.

În urma verificărilor, s-a constatat că există date şi indicii rezonabile cu privire la încălcarea anumitor prevederi ale legislaţiei în vigoare, precum şi ale unor norme interne. Astfel, au fost identificate fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare 'comportarea necorespunzătoare în serviciu, în familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei', 'neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege' şi 'nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă", se precizează într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Drept urmare, şefului Poliţiei Municipiului Miercurea-Ciuc i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de trecere într-o funcţie inferioară, iar faţă de ceilalţi doi poliţişti a fost dispusă măsura sancţionării disciplinare cu diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni respectiv mustrare scrisă.

Totodată, poliţiştii care au intervenit, în urma unui apel efectuat prin numărul de urgenţă 112, şi nu au luat măsurile corespunzătoare, au fost sancţionaţi disciplinar cu diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni.

De asemenea, atât cei trei poliţişti, cât şi alţi 5 participanţi au fost sancţionaţi contravenţional.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...