Sediu PSD, atacat cu cocktailuri Molotov

Data publicării:
molotov

Mai multe sticle au fost incendiate, joi dimineața, pe trotuarul de vizavi de sediul PSD Timiș, iar unele au explodat chiar în fața sediului partidului aflat la guvernare, scrie Tion.ro. Un timișorean care trecea prin zonă a sunat la Poliția Locală.

Trei sticle au fost puse chiar pe trotuarul aflat peste drum de sediul PSD Timiș și ardeau de dimineață, în timp ce altele erau explodate chiar în fața sediului. Un trecător a observat sticlele și a sunat imediat la 112.

„Eu am trecut inițial pe pistă la ora 9:15 și fitilul de la una din sticlele de pe pistă ardea. Nu știu ce este în interiorul sticlelor și nici nu am pus mâna pe ele. Peste drum, chiar în fața sediului PSD se vede cum 3 sticle au explodat. Am anunțat Poliția Locală la ora 10, iar doamna de la telefon s-a supărat pe mine că nu știam adresa sediului PSD – de notat că nici dânsa nu știa. Mi-a spus că va trimite Retimul, iar când a văzut că sunt surprins de ceea ce a zis a mai spus că «desigur, înainte va trimite un echipaj». Cert este că la ora 11 nu fusese nimeni pe acolo”, a declarat pentru Tion.ro trecătorul care a văzut sticlele.

PSD Timiș a confirmat incidentul și spune că la acea oră nu se afla nimeni în sediu. Președintele PSD Timiș Călin Dobra a fost informat despre acest incident și rămâne de văzut dacă filiala va depune plângere la Poliție.

Autorii vor putea fi identificați cu usurință de polițiști, întrucât în zonă sunt instalate mai multe camere de supraveghere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri