Sebastian Burduja: „Avem toate argumentele pentru a continua să-i protejăm pe români de creșterea prețurilor la energie”

Data actualizării: Data publicării:
sebastian burduja in studioul digi24
Sebastian Burduja. Foto: Captură Digi24

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precizat că românii pot sta liniștiți în privința subvențiilor pentru energie cel puțin până în luna aprilie 2025, urmând ca până atunci să se găsească o formulă care să asigure atât protecția consumatorului final, dar care să fie și în concordanță cu principiile Uniunii Europene, Comisiei Europene.

 

Banca Europeană de Investiții a aprobat finanțarea construcției în România a unor capacități de producere a energiei regenerabile - sisteme și panouri solare, destinate asigurării consumului aeroporturilor din România, dar și a unor instalații de stocare. Pentru acest proiect, România a solicitat o primă finanțare de 70 de milioane de euro și preconizează ca, în final,  investiția totală va fi de 200 de milioane de euro.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat, la Digi 24, că fondurile europene primite de România de la Banca Europeană de Investiții folosesc un instrument financiar comunitar, denumit Fondul pentru Modernizare, fiind unul dintre statele care a ales să activeze acest mecanism finanțat din vânzarea certificatelor verzi pentru energie. El a mai precizat că, din acest fond, România are la dispoziție 13-14 miliarde de euro.

De asemenea, Sebastian Burduja a exclus posibilitatea ca România să intre în procedură de infringement din cauza incompatibilității metodei de plafonare a prețurilor la energie aplicate în țara noastră. El a  amintit că procesul se află de-abia în prima etapă și că există un dialog constant și deschis cu reprezentanții Comisiei Europene, care înțeleg situația specială în care se găsește România, furnizor de energie și pentru Ucraina, și pentru Republica Moldova.

El a mai precizat că românii pot sta liniștiți în privința subvențiilor pentru energie cel puțin până în luna aprilie 2025, urmând ca până atunci să se găsească o formulă care să asigure atât protecția consumatorului final, dar și să fie în concordanță cu principiile Uniunii Europene, Comisiei Europene.

Ministrul Energiei a mai menționat că la viitoarea ședință a Consiliului de Miniștri ai Energiei din UE, ce va avea loc săptămâna viitoare, în Luxemburg, va discuta despre anomalia prezentă pe piața bursei de energie, în care țările din estul Europei plătesc un preț mai mare pentru contractele ”din ziua următoare” decât cele din vestul continentului, și că se vor căuta soluții pentru eliminarea acesteia.

Sebastian Burduja a dat asigurări că rezervele de gaze naturale depozitate până acum le depășesc pe cele de anul trecut și că acestea sunt capabile să acopere  atât nevoile de consum intern din această iarnă, cât și cererile externe, la nevoie.  

_______

Jurnalist Digi24: În cât timp vor ajunge aeroporturile să se susțină doar cu energie verde?

Sebastian Burduja: În primul rând, vreau să vă spun câteva lucruri despre acest instrument numit fondul pentru modernizare. România are la dispoziție undeva la 13-14 miliarde de euro din acest fond. Este unul dintre statele membre care a ales să activeze acest mecanism finanțat din vânzarea certificatelor aferente emisiilor de gaz cu efect de seră. 

Cu siguranță nu sunt proiecte complicate, sunt panouri fotovoltaice pentru aeroporturile din România. În mod normal, parcurgerea etapelor de evaluare și contractare se poate întâmpla într-un interval de șase luni de zile, iar astfel de proiecte durează cam un an, un an și jumătate până la punerea în funcțiune.

Jurnalist Digi24: Aș dori să vă întreb și despre un alt subiect... În urmă cu câteva zile, Comisia Europeană a publicat acel document în care spunea faptul că plafonarea prețurilor la energie contravine directivelor europene, „incompatibilitate” este cuvântul folosit de oficialii de la Bruxelles. Ia România în calcul să elimine acele plafoane în următoarele două luni, așa cum cere Bruxelles-ul sau rămâne termenul de aprilie 2025?

Sebastian Burduja: Rămâne termenul de aprilie 2025, trecem iarna cu facturi plafonate, așa cum am făcut și în trecut. De altfel, cauza aceasta deschisă de Comisia Europeană datează din ianuarie 2023 și suntem încă în prima etapă a unei eventuale proceduri de infringement.

Abia dacă nu ne conformăm, nu neapărat în următoarele două luni... Noi avem două luni pentru a trimite primele răspunsuri. Apoi se poate trece la aviz motivat, ceea ce înseamnă alte luni de zile de negocieri cu Comisia și abia dacă nu ne înțelegem în această etapă se trimite cauza către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Noi ne-am văzut și ieri cu reprezentanții Comisiei Europene, cu care avem un dialog constant, absolut deschis. Ei înțeleg faptul că situația României este una specială, suntem pe flancul estic, exportăm energie electrică în Ucraina, în Republica Moldova...

Pe bursa energiei, pe piața zilei următoare, estul Europei plătește prețuri mult mai mari decât vestul Europei, lucru pe care îl voi discuta săptămâna viitoare la Consiliul de Miniștri ai Energiei, ce va avea loc în Luxemburg.

Deci avem toate argumentele pentru a continua să-i protejăm pe români, pentru a continua să protejăm consumatorul final, fie că vorbim de gospodării sau de mediul economic unde, bineînțeles, prețul energiei este un factor cheie în competitivitatea mediului economic autohton.

Jurnalist Digi24: Înțeleg din ceea ce spuneți că nu există riscul ca în urma acestei proceduri de infringement deschise, România să plătească din punct de vedere economic...

Sebastian Burduja: Exclus. Încă o dată, noi așteptăm sau ne așteptăm ca până în luna aprilie să putem să avem o formulă de schemă de compensare-plafonare care să fie compatibilă atât cu principiile Uniunii Europene, Comisiei Europene, cât și cu nevoile românilor de a fi în continuare protejați de dinamica prețului energiei electrice și gazelor naturale.

Jurnalist Digi24: Cum începem sezonul rece din punct de vedere al rezervelor și depozitelor de gaze în România?

Sebastian Burduja: Foarte bine. Suntem la un grad de umplere de 102,4%. Deci am intrat în supraplin, așa am făcut și anul trecut. Astăzi avem chiar mai multe gaze înmagazinate decât în aceeași perioadă a anului trecut, cam cu 80 de milioane de metri cubi. Deci suntem în formă pentru iarna aceasta, fiind pregătiți să susținem consumul de gaze în România din ceea ce producem pe timp de iarnă sau avem înmagazinat, dar fiind pregătiți și să ajutăm la nevoie frații noștri de peste Prut sau alte state din regiune care, pe baze comerciale, eventual, pot apela la exporturi din România.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri