Scrisoarea deschisă a actriței Dorina Chiriac: Cer Statului să nu mă oblige să aleg între mâncarea copilului și asigurarea lui medicală

Data publicării: 22.01.2018 13:30

Actrița Dorina Chiriac a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă în care le cere parlamentarilor să respingă în bloc modificările aduse Codului Fiscal, inclusiv obligația de depunere a formularului 600 de către toți cetățenii care obțin venituri din activități independente.

Actrița scrie că modificările aduse Codului Fiscal îi va obliga pe cei care câștigă venituri din drepturi de autor la plata unor sume cu mult peste puterile lor: „Cer conștientizare și responsabilitate. Pretind ca politicienii (toți) să respingă sau să regândească noul Cod Fiscal astfel încât să nu descurajeze până la depresie generală pe cei atât de mulți care muncesc cinstit”.

Redăm mai jos scrisoarea integrală a Dorinei Chiriac:

„Am de ieri 45 de ani. Sunt o actriță categoria 1A, de 22 de ani sunt angajată la un teatru de stat și am salariul mediu pe economie.
Sunt mamă singură, nu am o locuință proprietate personală, nici o mașină, nici telefonul de pe care scriu acuma nu-i al meu. Am un copil de 11 ani în întreținere și încă o persoană adultă, întrucât am nevoie de ajutor continuu pentru a putea lucra. Cerințe speciale pe care din decență nu le explic aici dictează o asemenea situație.

Va trebui să-mi acceptați discreția, căci îmi merg drumul fără să-i încarc pe alții. Nu mă plâng niciodată, muncesc peste măsură; adică, peste angajamentul meu în teatru, am ocazional colaborări spre a-mi mări veniturile, atât cât îmi permite condiția de mamă. Nu fac economii; n-apuc. Primesc continuu ajutor și înțelegere de la familie; a mea și a fetiței mele. Subliniez lucrul acesta pentru a evita interpretări nedemne.
Vreau să muncesc și să primesc ce merit în funcție de competențe. Cinstit și drept. Îmi plătesc taxele. Și cer în schimb condiții de siguranță și de demnitate. Realizez venituri extrasalariale din contracte individuale pe drepturi de autor (nu-mi vine să cred că am scris asta aici; Shakespeare se încruntă.).

Cer public prin prezenta să se respingă în bloc noul Cod Fiscal sau să se amendeze cuvenit (să se aplice cote diferențiate de contribuții pentru activități independente, în funcție de nivelul de venit), cu toate consecințele. Cer ca Statul să nu mă trateze ca pe un potențial evazionist fiscal, ci să mă investească cu încredere, să mă încurajeze să muncesc în continuare cinstit și să particip la întreținerea comunității fără să mă oblige să aleg între mâncarea copilului și asigurarea lui medicală. Eu una chiar nu îmi permit să mă văd în asemenea situație.

Nu sunt un caz atât de special; ca mine sunt extrem de mulți. Sunt una din mulțime. Povestea personală expusă în cele de mai sus nu se vrea muzică lacrimogenă de fundal pentru o poezie patriotică; se vrea o invitație către parlamentari (absolut toți) de-a conștientiza în modul cel mai responsabil că un procent infim care le-apare pe hârtie e viața mea, viață de care depinde altă viață. Iar eu sunt unul dintre cetățeni.
Cer conștientizare și responsabilitate. Pretind ca politicienii (toți) să respingă sau să regândească noul Cod Fiscal astfel încât să nu descurajeze până la depresie generală pe cei atât de mulți care muncesc cinstit.

Nu activez politic (deși am simpatie pentru anume persoane din politică, dar nu am manifestat-o public vreodată, cum nici antipatie nu am arătat). Vreau să lucrez în teatru, acolo unde își găsesc reală folosință abilitățile și pregătirea mea, vreau să îmi îngrijesc copilul fără alte mult prea mari griji, vreau să nu-mi intre în vocabularul uzual "evaziune", "cod fiscal", "financiar".

Nu atașez scrisorii ăsteia deschise vraiște prin care mă expun (e neobișnuit) C.V.-ul meu (destul de important) pentru că insist să subliniez că sunt un cetățean între atâția alții. Mă aflu, alături de cei ca mine, în situația în care, drept continuare la expresia atâta de obișnuită pe la noi "Lasă, mă, tot e bine că nu suntem...", nu găsesc astăzi altă continuare decât "...refugiați".

Am primit ieri mii (poate zeci de mii, n-am numărat) de mesaje de apreciere și încă mai primesc; și mulțumesc.
Dar la sfârșitul lunii în care sunt născută, este posibil, de fapt cel mai probabil, să nu pot să depun la ANAF altceva decât mii (poate zeci de mii) de mesaje care arată o oarecare recunoaștere publică pe care-am dobândit-o mergând drept.

Cu respect pentru responsabilitate și competență, singure unități de valoare ale puterii care decide, Parlamentul.

Dorina Chiriac, cetățean”