Galerie Foto Scrioșteanu, despre celebrul pod de la Brăila: Este proiectat să dureze 120 de ani. Șoferii nu plătesc taxă de trecere în primii 5 ani

Data publicării:
pod peste dunare la braila
Podul suspendat peste Dunăre este al treilea ca dimensiune din Europa. Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, spune despre podul construit peste Dunăre la Brăila că este proiectat să aibă o durată de viață de 120 de ani. Podul va fi inaugurat joi, 6 iulie, la ora 11:00 şi va fi dat în trafic începând cu ora 13:00. Scrioşteanu precizează, într-o postare pe Facebook, că șoferii nu vor plăti taxă de trecere în primii cinci ani. 

Podul suspendat peste Dunăre, în diferite etape ale construcției. Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu
Podul suspendat peste Dunăre, în diferite etape ale construcției. Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu

„Despre noul pod, care nu doar traversează fluviul, ci leagă România peste Dunăre - Mâine, 6 iulie, începând cu ora 13,00, vom da în trafic Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galaţi - Tulcea, acesta fiind cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră”, a scris, miercuri, Ionel Scrioşteanu pe contul său de Facebook, cu precizarea că „nu se plăteşte taxă de trecere a podului în primii 5 ani”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Secretarul de stat a prezentat şi un rezumat al volumului de lucrări realizate la podul suspendat peste Dunăre, dar şi alte informaţii legate de acest obiectiv de investiţii, cel mai mare din România de după 1989.

„Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei; podul are 3 deschideri: o deschidere principală (1120 m) şi două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean şi de 364,6 metri pe malul tulcean; tablierul metalic cântăreşte 20.860 tone, iar segmentele acestuia au fost #madeinRo la Şantierul Naval Brăila, cu tablă de la Complexul Siderurgic din Galaţi; pentru întinderea cablurilor principale, s-a folosit o procedură în premieră pentru România: s-au folosit fire de cablu de cca 5,44 mm, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal. Au o lungime de 81.000 km, ceea ce înseamnă că ar putea înconjura Pământul de 2 ori”, mai arată Scrioşteanu.

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.

„Drumul principal Brăila - Jijila (etapa I) are o lungime de 19 km şi este prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană şi zona de parapete. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin (etapa 2) are o lungime de 4,3 km şi este prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila-Jijila) şi se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin”, potrivit lui Scrioşteanu.

„Pentru această structură s-a efectuat cel mai complex şi avansat proiect de testare a unui pod din România”

Principalele lucrări prevăzute în contractul de realizare a Podului suspendat peste Dunăre sunt: 2 viaducte de acces, 1 viaduct peste calea ferată, 23,4 km lucrări rutiere (drumuri), 35 poduri, pasaje şi structuri minore, 86 podeţe, 9 noduri rutiere şi sensuri giratorii, 1 Centru de întreţinere şi coordonare, 1 staţie de taxare.

„Podul suspendat peste Dunăre este proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 ani; are un centru de monitorizare şi control care va înregistra permanent starea podului, prin cei 50 de senzori instalaţi pe pod în punctele esenţiale; pentru această structură, s-a efectuat cel mai complex şi avansat proiect de testare a unui pod din România; la acest pod, va funcţiona un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic şi a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecţie care asigură etanşeitatea, iar aerul din interior va fi permanent dezumidificat şi monitorizat, astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv; pentru a asigura durabilitate şi protecţie anticorozivă ridicată, tablierul metalic este, de asemenea, dezumidificat în interior, anumite rigidizări longitudinale fiind utilizate drept canale pentru distribuţia aerului dezumidificat în spaţiul intern al tablierului, iar un sistem de senzori va monitoriza asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menţine o umiditate relativă sub 40%, pentru a nu exista coroziune şi pentru a permite circulaţia pe pod în siguranţă, în orice anotimp”, spune Scrioşteanu.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor precizează că, deşi podul este prevăzut cu trotuare, nu va fi deschis circulaţiei pietonale publice, trotuarele urmând să fie folosite strict pentru mentenanţă.

„Valoarea iniţială a proiectului este de 1.995.932.260 RON, fără TVA, finanţat din fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd. În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relaţia parţială, cu descărcare în judeţul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila (etapa II) să fie finalizată cât mai repede”, a completat Scrioşteanu.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri