Universul paralel al unor medici: „Avem de toate. O parte a presei denigrează activitatea noastră”
Cel puţin 2.000 de români sunt trimişi, în fiecare an, la tratament peste hotare. Statul îi trimite şi tot statul plăteşte facturile, în timp ce unii medicii din ţară par că trăiesc într-un univers paralel cu cel al pacienţilor. Unii doctori spun că bolnavii români sunt trataţi aproape la fel ca în spitalele occidentale şi că nu ştiu de ce merg în străinătate.
Monica Dragomir, medic oncolog: Din punct de vedere al oncologiei pediatrice, avem tot ce ne trebuie.
Nicolae Bănicioiu fost ministru al Sănătăţii: Chiar nu avem nevoie de nimic în acest moment. Medicii noştri pot gestiona situaţia, momentan noi ne descurcăm foarte bine, iar medicii noştri pot face faţă cu brio oricărei situaţii.
Declarația fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost făcuta în 2015, cand zeci de tineri au murit, mulți dintre ei din cauza infecțiilor din spitalele din România. Patru ani mai târziu, când toți credeam că acel moment a fost o lecție și că trebuie să recunoaștem că nu avem de toate, un medic oncolog pediatru, spune că avem de toate. O declarație care a revoltat pe toată lumea, pentru că realitatea pe care o trăiește pacientul în spital este aceasta.
Alina Ilinca, pacient: Sub nicio formă nu avem tot ce ne trebuie. În primul rând, în spital ar trebui să fie măcar pediatri, dacă nu şi pentru adulţi. Să fie radioterapie, chimioterapie, sală de operaţie, săli sterile. Nu mai zic de toalete, care erau două toalete la 40 de copii.
Realitatea lui „avem de toate”
Alina Ilinca are cancer , la fel și fiul său.
Alina Ilinca, pacient: În primul rând la mine, în 2015, când am fost diagnosticată cu cancer de col uterin, într-adevăr a fost ca un trăznet şi am zis că viaţa acolo se opreşte. Şedinţele de radioterapie au început foarte târziu, că nu mai erau locuri şi aparatul se strica des, se mai făceau întreruperi la şedinţe. Iar în 2017, băieţelul cel mic, care v-am zis că a suferit foarte mult atunci. La o joacă la săniuş s-a lovit. Prin investigaţii, într-adevăr amănunţite la Bucureşti, am depistat că are şi el o tumoră. Când ne-am dus la internare ne-a zis că din păcate tratamentul oncologic nu există şi nu există nici măcar în ţară. Că noi am zis să facem tot ce se poate ca să-l cumpărăm noi. Până la urmă a trebuit să fac apel la ajutorul oamenilor. Mi-aş fi dat şi viaţa. Aş fi plecat pe jos peste hotare să găsesc.
Autoritățile din România nu știu câți bolnavi de cancer sunt. Nu există un registru al acestor pacienți.
Alina Ilinca, pacient: La radioterapie când mergea aparatul, când nu. Nu este vina medicilor, dar asta este ţara. Au fost zile când am cumpărat pur şi simplu şi banalul Biseptol. Sunt nevoi, ace de cateter, nu se poate spune că sunt absolut toate condiţiile. Tratamentul necesar, în primul rând. Condiţiile ca condiţiile, mai treci peste. Dar ca tratament, sub nicio formă.
Monica Dragomir, medic oncolog: Din punct de vedere al oncologiei pediatrice, avem tot ce ne trebuie.
Monica Dragomir, medic oncolog, președinta Societății Române de Hemato-Oncologie Pediatrică: O parte a presei denigrează activitatea noastră. De foarte multe ori activitatea noastră nu este prezentată aşa cum este corect şi cum este în realitate.
Carmen Uscatu, preşedinte Asociaţia Dăruiește Viaţa: Dacă tu vii şi spui că rezultatele sunt ca în Vest, atunci ori străinii aia sunt nebuni, de creeaza condiţii şi aduc medicamente şi au medici la dispoziţie, ori noi am descoperit formula magică şi tratăm cancerul cu mâna goală. Nu poţi să vii să spui aşa ceva şi să speri la o evoluție în acest sistem medical.
Medicul a fost obligat să recunoască realitatea, după ce a văzut reacțiile publice. A început să declare lucruri diametral opuse.
Monica Dragomir, medic oncolog: Ce nu putem face acum în ţară pentru pacienţii oncologici: nu se pot face intervenţii chirurgicale multidisciplinare. Există medicamente care la un moment dat nu au intrat în ţară. Deloc. Că nu au fost fabricate. A fost o perioadă în care nu a fost Cisplatin sau mai ştiu eu ce nu a fost. Ei, am încercat să o rezolvăm cu suport din partea asociaţiilor, fundaţiilor.
Spitalele nu le pot asigura pacienților nici măcar condițiile minime
Cristi Scurtu, medic oncolog: Ca să ajungem la nivelul unei ţări europene, mai curge apă multă pe Dâmboviţa. Cancerul costă, costă foarte mult cercetarea, costă foarte mult tratamentul. E exagerat să spui că ai de toate. În primul rând, hai să ne uităm la personal.
În timp ce „avem de toate”, românii construiesc din donații private un spital pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că nu există. Și tot în timp ce „avem de toate”, spitalele nu le pot asigura pacienților nici măcar condițiile minime.
Carmen Uscatu, preşedinte Asociaţia Dăruiește Viaţa: Avem saloane insalubre cu toalete la comun, în care riscul de infecție e foarte mare, având la 30 de copii două toalete. Nu există medicamente şi mereu există câte un apel făcut pentru lipsa de acestora. Aduc realmente medicamente cu sacoşa din străinătate, în condițiile în care nu avem săli sterile suficiente, nu avem condiții de a-i trata.
Reporter: De ce părinţii optează să meargă la tratamente în străinătate?
Monica Dragomir, medic oncolog: E opţiunea lor. Nu pot să vă răspund nici la întrebarea asta. Probabil nu au încredere în noi şi în sistem.
Potrivit datelor Casei Naționale de Sănătate, două mii de români sunt trimiși, anual, în străinătate pentru tratament, chiar de statul român. Dacă medicii și autoritățile nici mărcar nu recunosc problemele, șansa ca ele să fie rezolvate devine aproape inexistentă.
Cezar Irimia, Asociaţia Bolnavilor de Cancer: Sunt constrângeri politice, profesionale, le este teamă, multe ar fi cauzele care ar duce la asemenea declaraţii eronate... Dar realitatea e cu totul alta. Teama de a nu mai fi în fruntea unei secţii sau a unei structuri. Sunt multe constrângeri în acest sens. Din păcate, nu avem acea cultură a responsabilităţii, în care să spunem într-adevăr ce gândim, să nu prezentăm eronat ceea ce facem sau ce nu facem în sistemul de sănătate.
Carmen Uscatu, preşedinte Asociația Dăruieşte Viaţa: Trebuie să recunoaştem mai întâi unde suntem şi recunoaşterea nu însemnă că suntem mai proşti, înseamnă pur şi simplu că aici suntem.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
