Un bebeluş de 10 zile, diagnosticat cu o o boală extrem de rară, a fost salvat printr-o operație complexă de medicii din Târgu Mureș

Data publicării:
mâna unui bebeluș
Foto: Profimedia

Un bebeluş de 10 zile, diagnosticat după naştere cu o boală extrem de rară, malformaţie de venă Galen, a fost salvat vineri printr-o intervenţie de embolizare în radiologie intervenţională, de către o echipă de medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

„Intervenţia de embolizare a malformaţiei a constat în identificarea vaselor de sânge de la nivel cerebral, vase de sânge anormale, care formau malformaţia complexă. Ulterior a urmat astuparea (închiderea) selectivă a acestora cu dispozitive medicale speciale, de dimensiuni extrem de reduse, care să excludă malformaţia, să dea posibilitatea unei circulaţii normale a sângelui la nivelul creierului şi funcţionarea normală a inimii.

Procedura de radiologie intervenţională a fost realizată de către dr. Lucian Mărginean, medic primar de radiologie intervenţională, şi de a durat aproximativ 3 ore. Aceasta s-a desfăşurat în cadrul Compartimentului de Radiologie intervenţională a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, fiind extrem de dificilă şi datorită vârstei pacientului”, arată un comunicat al spitalului, citat de Agerpres.

Potrivit SCJU, în timpul procedurii, pacientul a beneficiat de anestezie generală şi monitorizarea complexă a funcţiilor vitale, asigurată de specialiştii Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.

„După discuţii prealabile dintre specialiştii din Braşov şi cei din Târgu Mureş, în data de 3 august, bebeluşul a ajuns de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov la Secţia Clinică Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Acesta suferea de o malformaţie la nivelul creierului cu impact major şi asupra inimii, iar lipsa unui tratament adecvat ar fi dus la deces. Întrucât problemele medicale ale pacientului implicau şi cordul, medicii neonatologi au solicitat implicarea specialiştilor din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.

Astfel, o echipă multidisciplinară formată din specialişti radiologie intervenţională, neonatologie, cardiologie pediatrică şi ATI din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş au realizat un bilanţ medical preoperator şi o strategie terapeutică complexă pentru salvarea pacientului”, se arată în comunicat.

La sfârşitul procedurii, pacientul a fost transferat în siguranţă la Secţia Clinică Neonatologie a SCJU Târgu Mureş, unde va fi tratat şi monitorizat în continuare conform strategiei complexe stabilite anterior intervenţiei.

„La 6 săptămâni de la intervenţie, pacientul va fi reevaluat, iar medicii vor decide conduita terapeutică. Echipa multidisciplinară este formată din Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională, coordonatorul Compartimentului Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, care a realizat intervenţia, susţinut de dr. Sorin Paşcanu, medic primar ATI, coordonatorul Compartimentului ATI pediatrie din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Carmen Gliga, medic primar neonatologie, conf. dr. Manuela Cucerea, medic primar neonatologie, şefa Secţiei Clinice Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, dr. Elena Moldovan, medic neonatolog Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş”, se mai arată în comunicatul SCJU Târgu Mureş.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...