Video Alimentele mâncate de pacienții Spitalului de Psihiatrie Murgeni au fost scoase de la raft. Ce au găsit inspectorii DSVSA la mănăstire

Data actualizării: Data publicării:
INTOXICATIE VASLUI
3 pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit în 22 noiembrie. FOTO: ISU Vaslui

Tragedie în Vaslui, unde 3 pacienți ai Spitalului de Psihiatrie din Murgeni au murit și alți 29 au fost duși la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. 147 de pacienți și angajați ar fi mâncat ciorbă și pește prăjit, gătite la o mănăstire, dar și icre și conserve cu pește. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis o alertă pentru toată țara. Într-o intervenție la Știrile zilei de la Digi24, medicul DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, a spus că aceste produse au fost scoase de pe raft pentru analize de laborator. El a precizat că în congelatorul mănăstirii au fost găsite zeci de kilograme de pește neidentificat, fără etichete și fără termen de valabilitate.

ACTUALIZARE 17:20 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis o alertă pentru toată țara. Direcțiile sanitare veterinare trebuie să verifice dacă și unde au ajuns produse similare celor descoperite la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.  Mihai Ponea, medic DSVSA Vaslui, a declarat joi, la Digi24, că la mănăstire s-au găsit o sută de kilograme de pește neidentificat, fără etichete și fără termen de valabilitate. El precizează că au fost scoase de pe rafturile magazinelor conservele din pește și icre, din loturile incriminate, pentru analize de laborator. 

„S-au găsit peste o sută de kilograme de pește neidentificat, fără etichete, fără termen de valabilitate, fapt pentru care a fost amendată mănăstirea cu o amendă contravențională, iar la spital în alimentația personalului s-a constatat că au intrat și conserve de pește și icre din pește. A fost de asemenea amendat spitalul de către inspectorii DSVSA, iar mai departe toate alimentele incriminate au intrat pe alertă națională, iar toate acele loturi suspecte de a fi contaminate vor fi retrase de pe raft.

Personalul mănăstirii nu a putut să spună de când au acele cantități de pește, ce fel de pește, care e termenul de valabilitate al acestor produse și atragem atenția tuturor consumatorilor să nu consume din locuri neautorizate. În cursul nopții au plecat 19 probe atât de la spital, cât și de la mâncarea provenită de la mănăstire către laborator”, spune Mihai Ponea.

ACTUALIZARE Rudele pacienților acuză conducerea Spitalului de Psihiatrie Murgeni că nu i-a anunțat despre ce s-a întâmplat, iar purtătorul de cuvânt al Spitalului susține că nu este prima dată când instituția primește mâncare de la mănăstire, fără să respecte procedura, și susține că decizia s-a luat pe prietenie.

"S-a făcut o dispensă față de mănăstire, pentru că erau «prietenii noștri», dar, în general, când persoane sunt interesate să ofere pacienților o masă sub forma unei pomeni pentru decedați noi avem o altă procedură, stabilim cu familiile respective meniul. Stabilim ce se va consuma, o sumă de  bani și totul se gătește la spital. A fost o situație deosebită și diferită. Nu ar fi chiar prima dată când mănăstirea ne oferă această posibilitate să dăm o masă bolnavilor, altfel decât oferă spitalul și nu s-a întâmplat niciodată o astfel de situație. Cel puțin nu de așa gravitate. Noi suntem cu mănăstirea într-o relație foarte bună, n-au avut niciun interes să ne facă rău, cel puțin nu voit. Pe de altă parte, cunoscând situația la mănăstire, puțin probabil c-au adus ei mâncarea alterată", a declarat Viorel Sergiu Stratulat, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie din Murgeni, Vaslui.

Știre inițială

140 de porții de mâncare au ajuns în saloane într-o zi de dezlegare la pește, în Postul Crăciuniului.

"Aceștia au mai consumat ieri (miercuri - n.red.) icre și conserve de pește. Există și alte situații pe care le verificăm. Verificăm și apa potabilă pe care o consumă, că au un puț privat. Administratorul Spitalului nu avea dreptul să primească astfel de preparate, fără să cunoască foarte bine originea și dacă au toate avizele care le permiteau să facă așa ceva. Sunt într-adevăr și angajați ai Spitalului -5 persoane care au prezentat simptome -, fără să înregistreze situații mai grele", a declarat prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei.

Toate persoanele care au prezentat simptome ușoare sau medii au fost transferate la spitale din Bârlad, Vaslui și Iași.

"Este vorba despre pacienții care au prezentat simptomatologie ușoară sau medie. Ei au fost transferați la spitalele din Bârlad, Vaslui și Iași. Starea lor este stabilă, nu prezintă semne de agravare. Sper că lucrurile vor merge bine și vor putea fi externați, iar pacientul care era în stare gravă, internat la Terapie Intensivă la Bârlad, nu este intubat și starea lui este staționară. Sperăm într-o evoluție favorabliă. Din nefericire, au fost 3 victime. Un Spital de Psihiatrie, de boli cronice, cu peste 140 de pacienți, care au și consumat alimentele, mai mult de 30 dintre ei au avut simptomatologie, plus 5 membri ai personalului sanitar care au consumat din alimentele susceptibile să fi fost cu microorganism, fie cu toxină sau substanță chimică", a declarat la Digi24 Alexandru Rafila.

Acesta a explicat că, dintre persoanele care au ajuns la spital, au fost 29 de persoane care nu au fost foarte grav afectate, dar pentru "precauție și ca să existe tratament de Terapie Intensivă la nevoie, le-am transferat în cursul nopții, pentru că evoluția la cei 3 decedați a fost foarte rapidă. După apariția acestui sindrom diareic și vărsături, la scurt timp s-au instalat tulburări hemodinamice care au dus la deces. Evoluția a fost fulminantă, din punct de vedere medical. Din precauție, i-am transferat pe toți".

Ministerul Sănătății demarează o anchetă medicală, iar autoritățile vor desfășura o anchetă penală pentru a stabili ce mâncare i-a omorât pe cei 3 pacienți ai Spitalului de Psihiatrie și i-a intoxicat pe ceilalți - cea din spital sau cea adusă de la mănăstire. 

"Neregulile au început când a fost acceptată o mâncare de la mănăstire. Nu am niciun fel de obiecție din punctul ăsta de vedere, dar știm bine că-n spitale se poate distribui o mâncare pentru care există autorizație. Problema nu e ce trebuie să verifice, ci ce trebuie să accepte. Trebuie să accepte alimente care proveneau dintr-o sursă verificată și autorizată pentru acest tip de activitate. Nu a existat așa ceva. Am discutat și cu ANSVSA, care a verificat bucătăria mănăstirii. E clar că, atunci când nu respecți niște proceduri, se pot întâmpla accidente, de data aceasta unul tragic. Ancheta nu este doar de natură medicală, va fi și o anchetă penală și toate aceste lucruri vor face concluziile. O să vedem în timp care e situația. Noi vom verifica respectarea condițiilor igienico-sanitare ale spitalului, inclusiv cele de alimentație, cum sunt ele îndeplinite. DSP va face acest lucru, dar alte autorități ale statului vor face și ancheta penală. E vorba de 3 decese, lucru care nu poate trece fără ancheta penală", a mai declarat Alexandru Rafila.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei