Sute de pacienţi, în pericol de moarte. Tratamentul pentru ei lipseşte: "E ca o ruletă rusească"

Data publicării:
medicamente tinute in mana
Foto: GettyImages

Sute de pacienţi cu boli autoimune sunt în pericol de moarte: tratamentul care le întăreşte organismul şi îi protejează de infecţiile ce le pot fi fatale lipseşte din spitale. Unii dintre pacienţi nu au mai primit medicamentele de care depinde viaţa lor din iulie. Odată cu sezonul rece, riscurile cresc.

La 27 de ani, Andrei Chelari este unul dintre pacienţii pe care tratamentul autoimun îi ţine în viaţă. Suferă de o boală genetică rară, are imunitatea foarte scăzută şi orice virus, orice infecţie scăpată de sub control îl poate ucide.

Andrei Chelaru, pacient: „Dacă nu ne facem medicamentul ajungem la infecţii şi murim. Asta e problema. E urât să stai tot timpul cu sabia la cap, să ştii că luna viitoare dacă ai medicamentul e ok, dar dacă nu îl ai nu ştii ce se întâmplă. E ca o ruletă rusească”.

Andrei are nevoie de o doză în fiecare lună. E foarte scumpă, nu-şi va permite niciodată să şi o cumpere din salariul său. Ca Andrei sunt alte câteva sute de pacienţi cu boli autoimune care au nevoie urgentă de tratamentul vital.

Rozalia Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune: „În cazul imunodeficientelor, nu ştiu ce o să se întâmple, pentru că imunodeficienţa înseamnă că are o un sistem imunitar foarte scăzut sau deloc. Ei au nevoie de imunoglobulină să se ridice sistemul imun. Dacă ei nu-si ridică sistemul imun acum când vine iarna şi vin virozele, gripele, răcelile ei vor muri în masă practic”.

Medicii spun că multe dintre spitale şi-au terminat deja rezerva de medicamente.

Alexis Cochino, medic imunolog: „Eu am în momentul ăsta 9 pacienţi aflaţi în tratament lunar cu imunoglobulină. Şi din câte ştiu mai sunt la Spitalul Militar Central Bucureşti încă 14-15 pacienţi de acest gen. Situaţia este asemănătoare în celelalte centre, adică Timişoara, Cluj, Târgu Mureş, Iaşi, ba chiar mai rea, pentru că nu există niciun fel de rezerve şi sunt deja copii care de o lună-două nu mai primit acest tratament.”

În replică, Ministerul Sănătăţii promite că, cel târziu săptămâna viitoare, prima tranşă de tratament va ajunge în spitale.

Cristian Grasu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii: „Noi sperăm că până luni cel târziu să obţinem preţul, iar Unifarmul a promis că în trei zile din momentul în care primeşte preţul poate să aducă primele tranşe”.

Tratamentul pentru pacienţii cu boli autoimune costă cel puţin 1.500 de euro pe lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025