Streinu-Cercel: Informația despre coronavirus într-o corporație din România este fake news

Data actualizării: Data publicării:
adrian streinu cercel Inquam Photos Octav Ganea 20200127133159_OGN_3072-01
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat, luni seara, că informația privind o tânără corporatistă, la care s-ar fi confirmat coronavirusul, este fake news. „În momentul de față nu există un caz pe teritoriul României cu virusul cel nou”, a spus el.

„E adevărat că la Matei Balș am făcut o serie de teste și că toate au ieșit negative. Deci știrea este falsă (...) În acest moment nu e niciun test în lucru, pentru că nu e cazul să facem o serie de teste. Au fost făcute teste. Au fost toate negative. În momentul de față nu există un caz pe teritoriul României cu virusul cel nou”, a spus Streinu Cercel, luni seara, la conferința de presă susținută după încheierea ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, la rândul său, că nu există niciun caz confirmat pe teritoriul României de infecție cu coronavirus.

„Nu avem niciun caz pozitiv, la acest moment, pe teritoriul României”, a spus Costache.

Și șeful DSU, Raed Arafat, a susținut că știrea cu corporatista cu coronavirus este falsă și le recomandă cetățenilor să verifice orice fel de informație. „Știri false au apărut de câteva zile. De oriunde citesc informația, să o verifice pe site-urile speciale, în niciun caz să nu creadă toate informațiile care nu sunt verificate. Alții poate au un scop în ce fac. Până nu apare într-un site oficial, înseamnă că informația nu e verificată, nu e veridică”, a afirmat Arafat.

La rândul său, ministrul de Interne, Marcel Vela a făcut un apel către reprezentanții presei să dea dovadă de responsabilitate. „Eu fac un apel la dvs. ca să tratați cu responsabilitate, indiferent de publicație, ca să nu răspândim zvonuri care nu sunt reale. Problema este gravă şi trebuie tratată cu seriozitate. Vom institui un grup de comunicare de unde vor fi emise toate ştirile legate de acest subiect. Actul de responsabilitate nu e doar al instituțiilor, este și al jurnaliștilor. Trăim toți în România și toți putem scăpa de coronavirus sau putem să avem probleme, indiferent dacă suntem politicieni sau dacă ne ocupăm de un alt obiect de activitate”, a spus Vela.

sursa: Mediafax

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei