Spitalul Pantelimon este tot mai aproape de un blocaj total din cauza crizei de medici, a gărzilor anulate și a problemelor cu banii

Data publicării:
spital
Spitalul Pantelimon e tot mai aproape de blocaj total Foto: Captură video

Spitalul Pantelimon e tot mai aproape de blocaj total, după ce două doctorițe de Terapie Intensivă au fost arestate pentru omor cu premeditare. După ce au apărut problemele cu banii, pentru că tot mai mulți pacienți refuză internarea acolo, acum începe o altă criză - cazurile de infarct nu mai pot fi tratate în regim de urgență la Pantelimon, pentru că nu mai pot fi asigurate gărzile de sâmbătă pentru specializarea cardiovasculară. Oricum erau puțini medici, iar surse medicale spun că soțul uneia dintre doctorițele arestate a intrat în concediu, invocând că nu poate să mai muncească.

Judecătorul care a decis arestarea celor două doctorițe de la Terapie Intensivă scrie în motivarea deciziei că acestea știau foarte bine că, odată redusă doza de noradrenalină la minimum, pacienții în stare gravă nu mai au nicio șansă.

„Pe tot parcursul procesului (pentru că decesul nu survine imediat) inculpatele puteau oricând să intervină şi să salveze viaţa victimei, ceea ce însă nu au făcut.”

Avocații celor două au încercat să îl convingă pe judecător să respingă arestarea. Susțin că probele nu sunt suficiente, pot arăta cel mult o eroare medicală, nu o crimă cu premeditare. Magistratul vede însă acțiunile celor două drept lipsite de umanitate.

„Este de neconceput ca o persoană, cu atât mai mult un medic, să ia decizia de a pune capăt vieții unei persoane, indiferent de starea de sănătate a persoanei.” <sursa: motivarea Tribunalului București >

Arestarea celor două cadre medicale și scandalul uriaș generat de acuzațiile fără precedent care le vizează sunt la un pas să paralizeze activitatea Spitalului Pantelimon. Secția de Terapie intensivă riscă să intre în blocaj. Mai sunt doar cinci medici care trebuie să asigure permanența pentru cea mai dificilă secție, cu 25 de paturi, mai mereu ocupate.

Pentru că tot mai mulți pacienți refuză internarea la Pantelimon, din septembrie finanțarea de la Casa de Asigurări ar putea scădea simțitor. Lipsa banilor și un iminent blocaj în îngrijirea pacienților în stare gravă, care au nevoie de terapie intensivă, sunt doar ultimele probleme de la spital. Nici urgențele de la specialitatea cardiovasculară nu mai pot fi asigurate sâmbăta - sunt medici puțini, iar unul dintre ei a cerut concediu fără plată. Surse medicale spun că este soțul uneia dintre doctorițele arestate, care a spus că e prea afectat ca să lucreze.

Iar criza din Sănătate poate ajunge până la vârful Guvernului.

Premierul a cerut, prin Corpul de control, verificări la Ministerul Sănătății. Inspectorii ministrului nu au găsit nereguli la Spitalul Pantelimon, deși au început investigația odată cu Parchetul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri