Spirometria, testul care salvează vieți

Data actualizării: Data publicării:
spirometrie

Prea puţini fumători îşi fac preventiv analize pentru a depista bolile pulmonare. Dacă radiografia este cunoscută de toată lumea, spirometria nu.

Mulți oameni se tem să facă radiografii din cauza radiațiilor. Medicii ne liniștesc însă: datorită aparatelor din ce în ce mai performante, doza de radiații este mult mai scăzută decât în trecut. Spre deosebire de radiografie, spirometria nu iradiază.

Această investigaţie este asemănătoare cu testarea cu aparatul etilotest, pe care niciun şofer nu îşi doreşte să o încerce. Spirometria, în schimb, ar trebui făcută anual, dar numai de către anumite persoane.

Oana Deleanu, medic primar pneumolog Institutul Național de Pneumologie „Marius Nasta”: Ar trebui să facă persoane care prezintă simptome - tinere şi persoanele care au peste 40 de ani si sunt fumătoare şi mari fumătoare ar trebui sa se duca din cand in cand sa faca un examen spirometric.

prof. dr. Miron Alexandru Bogdan, vice-preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: E un aparat care măsoară cuantumul respirației. Pacientul suflă într-un aparat și aparatul e capabil să construiască niște curbe care reflectă respirația pacientului.

Spirometria este gratuită daca se face în cabinetele medicilor pneumologi din spitalele de stat. La privat investigaţia costă între 20 şi 100 de lei, în funcţie de clinică. Investigaţia nu este dureroasă şi durează doar câteva minute. Un alt avantaj: rezultatul este primit pe loc. Astfel, pot fi diagnosticate afecţiuni grave precum astmul bronşic, bronhopneumopatia obstructivă cronică, bronşita cronică, fibroza pulmonară şi bronşiectazia. Aceste boli sunt frecvente la fumători şi nu pot fi depistate cu ajutorul unei radiografii.

Oana Deleanu, medic primar pneumolog Institutul National de Pneumologie „Marius Nasta”: Radiografia este o poză a plămânului nostru şi încă o poză care ne poate induce în eroare sunt mai multe straturi suprapuse şi avem o imagine de somaţie în poza respectivă. ea nu vede 3D.

Radiografia este gratuită daca se face în spitalele de stat, cu trimitere de la medicul de familie. La privat investigaţia costă între 40 şi 100 de lei, în funcţie de clinică.

Asta nu înseamnă că radiografia trebuie evitată. Ba chiar este utilă în unele cazuri: ajută medicul să diagnosticheze boli precum tuberculoza, pneumonia sau cancerul pulmonar.

Tocmai de aceea fumătorii care au peste 40 de ani ar trebui să facă şi o radiografie anual, nu doar spirometrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...