Sorina Pintea, despre numirea lui Răzvan Vulcănescu la CNAS: Este cea mai bună alegere

Data actualizării: Data publicării:
sorina pintea conferinta presa captura tv

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că Răzvan Vulcănescu, care a preluat temporar atribuţiile de preşedinte al CNAS după demiterea Adrianei Cotel, este "cea mai bună alegere", având în vedere că are experienţă şi a fost alături de această instituţie atât în poziţia de vicepreşedinte, cât şi de preşedinte interimar.

Potrivit ministrului, colaborarea între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este foarte importantă, astfel încât "politicile de sănătate să fie aplicate corect, în interesul pacienţilor".

"Colaborarea între MS şi CNAS este foarte importantă, astfel încât politicile de sănătate să fie aplicate corect, în interesul pacienţilor. Am organizat această conferinţă de presă pentru a anunţa preluarea temporară a atribuţiilor de preşedinte al CNAS de către domnul Răzvan Vulcănescu, care până astăzi a ocupat funcţia de vicepreşedinte al instituţiei. Am înaintat această propunere primului ministru şi astăzi a fost aprobată, după ce a fost revocată din funcţie doamna Adriana Cotel. (...) Mizez foarte mult pe buna colaborare instituţională. Am considerat că este cea mai bună alegere, dat fiind că domnul Vulcănescu are experienţă şi a fost alături de această instituţie atât în poziţia de vicepreşedinte, cât şi de preşedinte interimar. Avem nevoie de profesionalism în aplicarea politicilor de sănătate. (...) La 1 septembrie 2019 actualele contracte se vor încheia şi trebuie să ne asigurăm că noi contracte vor fi încheiate în timp util pentru a asigura continuitatea accesului pacienţilor la aceste tratamente", a declarat Pintea, citată de Agerpres.

Potrivit ministrului, este necesară "o bună gestionare" a programelor de sănătate care trebuie să aibă în vedere cheltuirea eficientă a fondurilor din acest domeniu.

La rândul său, Răzvan Vulcănescu, care a preluat conducerea instituţiei, a spus că este foarte important să existe o continuitate a tuturor măsurilor din programul de guvernare.

"Este foarte important pentru noi să putem să încheiem contractele cu toţi furnizorii de servicii medicale în acest an, este foarte important să parcurgem împreună acei paşi pe care ni i-am dorit de a restructura programele de sănătate", a spus Vulcănescu.

Premierul Viorica Dăncilă a decis revocarea Adrianei Cotel din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, şi membru al Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va fi asigurată de Răzvan Teohari Vulcănescu, vicepreşedinte al CNAS, până la numirea conducătorului instituţiei în condiţiile legii, potrivit unei alte decizii a prim-ministrului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri