România are cel mai slab sistem medical din Europa, pentru al doilea an la rând

Data publicării:
pacient spital romania

Avem cel mai slab sistem medical din Europa. Este o statistică făcută la nivel european care arată că România nu a adunat nici măcar 500 de puncte din o mie cât avea clasamentul. Mai mult, sistemul medical pare că s-a înrăutăţit pentru că, în ultimii doi ani, ne-au depăşit inclusiv Albania şi Muntenegru.

Pentru a face clasamentul, Indexul European al Consumatorului de Sănătate a mizat pe chestionare completate chiar de pacienţi. Au fost luate în calcul de la drepturile şi informarea pacienţilor până la timpii de aşteptare pentru tratament, rezultatele tratamentelor, prevenţie şi farmaceuticele.

În urma acestor date din 2017, România a ieşit pe locul 34 din tot atâtea ţări. Asta înseamnă un sistem medical mai slab decât cel din Bulgaria, din Albania, Macedonia ori Muntenegru. De partea cealaltă a baricadei sunt ţări precum Danemarca, Suedia şi Olanda.

statistica sistem sanatate 2017 europa_vlad mixich
Foto: Vlad Mixich

Noul ministru al Sănătăţii crede că mentalităţile pacienţilor şi ale cadrelor medicale reprezintă cea mai mare problemă a sistemului medical.

Pacienții privesc spitalul ca pe un dușman și viceversa, când fiecare ar trebui să aibă grijă unul de celălalt, dar din cauza mentalităților, să ne imaginăm că mergem în spital, încă de la intrare liftiera nu te lasă să intri în lift că nu ai făcut așa, ajungi pe secție, infirmiera spune dă-mi cinci lei să schimb cearceaful. Este vorba de mentalități, de modul în care privim lucrurile”, spune Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

România se află tot la coada clasamentului în ceea ce priveşte cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor. În urma noastră se află doar Letonia, Muntenegru, Macedonia și Albania.

„Întărirea medicinei de familie, de ce întărirea medicinei de familie? Pentru că asta ar duce rapid la reducerea prezentătilor la spital. E mai degrabă modelul britanic, în care ajungi foarte greu în faţa specialistului. Se poate pune accent foarte mult pe prevenţie ceea ce scade mult de tot cheltuielile sistemului medical. Dar pentru asta trebuie educată populaţia, trebuie investit foarte mult în medicina rurală şi aşa mai departe”, spune Vlad Mixich, expert politici de sănătate.

Ţara noastră se află pe primul loc, însă, într-un top deloc onorabil. România are cea mai mare rată a infecţiilor intraspitaliceşti, cea mai mare rată a mortalităţii infantile şi se află pe primele locuri la mortalitatea cauzată de cancer şi de bolile cardiovasculare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...