România a urcat în topul țărilor cu cel mai bun control al fumatului

Data publicării:
scrumiera tigari fumatori - getty - 8 oct 15
Foto: Gulliver/GettyImages

România a urcat spectaculos în topul ţărilor cu cel mai bun control al fumatului în rândul populaţiei. Potrivit unui studiu european, de pe poziţia 19 în 2013, am ajuns pe 7 în 2016. Este cel mai mare salt înregistrat vreodată de o ţară, iar principala cauză este controversata lege care interzice fumatul in spațiile publice închise, iniţiată de fostul deputat PSD Cluj, Aurelia Cristea, relatează Digi24.

Topul european privind politicile de control al consumului de tutun arată că ţara noastră a trecut din zona roşie, de avertisment, în zona verde.

O dată la trei ani, 35 de ţări europene sunt analizate şi clasate în funcţie de mai multi indici precum valoarea taxelor pentru comercializarea ţigărilor, restricţii de fumat în zone publice sau organizarea de campanii anti-fumat.

Față de precedentul studiu, România a avansat 12 poziţii, iar acum se clasează pe locul şapte, înaintea Spaniei, Ungariei, Bulgariei si Elveției.

Pimele pozitii din clasament sunt ocupate de Marea Britanie, Irlanda, Islanda, Franţa, Norvegia şi Finlanda.

Realizarea topului face parte din politicile europene de reducere a consumului de tutun în condiţiile în care fumatul rămâne, în Europa, principala cauză a deceselor şi bolilor ce puteau fi evitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...