Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, despre demiterea lui Adrian Streinu-Cercel din comisia anti-COVID a Ministerului Sănătății, că, în locului lui Nelu Tătaru, s-ar fi ocupat de urgențele românilor, potrivit Mediafax.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu spune că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ar trebui să se ocupe de problemele românilor, nu de demiteri.
„Eu în locul domnului ministru Tătaru m-aş ocupa de urgenţele românilor, ale României, ale spitalelor, nu să schimb sau să am vendete personale cu anumiţi specialişti", a spus Ciolacu.
Astfel, Marcel Ciolacu dă de înţeles că Nelu Tătaru s-ar fi răzbunat pe Adrian Streinu Cercel.
Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății, după ce în presă a apărut planul care prevederea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor vârstnice, a anunțat ministrul Nelu Tătaru.
Editor web: Liviu Cojan