Rafila, despre posibilitatea ca premierul să-i ceară demisia: „Întotdeauna, în politică, este o astfel de posibilitate”

Data publicării:
alexandru rafila
Foto: Alexandru Rafila, ministrul Sănătății / Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că premierul Marcel Ciolacu nu i-a solicitat demisia în urma scandalului care vizează Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti. Rafila arată însă că nu poate exclude posibilitatea ca acest lucru să se întâmple.

”Întotdeauna, în politică, este o astfel de posibilitate”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat miercuri, la Antena 3, dacă se aşteaptă ca premierul să îi solicite demisia.

Întrebat dacă a discutat cu Marcel Ciolacu despre posibilitatea de a-i cere demisia, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Până în momentul de faţă nu, dar nu este o eventualitate pe care să o exclud”.

”Toată lumea m-a întrebat de demisie şi am spus: dom-le, nu cred că am motive să-mi dau demisia legat de acest caz. Cred că mai important decât o demisie – şi vă spun asta foarte sincer – este problema legată de credibilitatea sistemului de sănătate şi mai ales a corpului medical”, a declarat Rafila, citat de News.ro.

Şeful Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii, Sorin Luca, a demisionat, miercuri. Demisia are loc la câteva luni după ce, în luna aprilie, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, condus de el, a concluzionat că nu erau probleme la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

Rafila a explicat, în emisiunea de miercuri de la Antena 3, că în urma verificărilor, Corpul de control al ministrului Sănătăţii ”a tras concluzii şi a făcut recomandări foarte clare managerului privind modul de organizare şi funcţionare a spitalului, care nu erau legate de problema celor 17 morţi”.

Rafila a subliniat că ”a fost vorba despre o acţiune de verificare şi documentare a celor două petiţii” transmise cu privire la nereguli în spital şi că ”nu a fost vorba despre un control care avea legătură cu morţile”.

Ministrul Sănătăţii subliniază că ministerul a luat ”măsuri imediate” în acest caz.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri