Protejata lui Darius Vâlcov, Adriana Cotel, numită manager interimar la Fundeni

Data publicării:
adriana cotel

Adriana Cotel va fi noul manager interimar al Institutului Clinic Fundeni, potrivit unor surse medicale citate de Agerpres.

Ea o înlocuieşte în funcţie pe Alina Tănase, care fusese numită manager interimar al IC Fundeni la mijlocul lunii august.

Adriana Cotel a fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Ea este considerată o apropiată a fostului consilier guvernamental Darius Vâlcov, omul lui Liviu Dragnea. 

Adriana Cotel (35 de ani) fusese numită în funcția de la CNAS de premierul Viorica Dăncilă în ianuarie 2019, după ce anterior aceasta a condus Agenţia Naţională a Medicamentului.

Imediat după ce Darius Vâlcov a demisionat din funcția de consilier, la începutul lunii iunie, la câteva zile după condamnarea lui Liviu Dragnea, Adriana Cotel a fost demisă de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Citiți și: Trei plecări într-o zi: Vâlcov a demisionat, șefele ANAF și CNAS, considerate protejatele sale, au fost înlocuite

Cine e Adriana Cotel

Adriana Cotel este economist cu diplomă de la Spiru Haret și psiholog, fără notabile realizări profesionale până în 2018. Este din Craiova și Recorder a scris despre prietenia sa cu Darius Vâlcov și despre brusca sa ascensiune pe partea academică. „În numai trei ani, a ajuns licențiată în Psihologie, masterandă, doctorand, asistent universitar și psiholog cu triplă specializare. Una dintre lucrările sale științifice tratează problema anxietății apărute după efectuarea unei operații estetice”, scria Recorder, în martie.

În urmă cu câteva zile, Vlad Mixich afirma, într-o postare pe Facebook, că Adriana Cotel s-ar fi înscris la concursul pentru a funcția de vicepreședinte a Agenției Naționale a Medicamentului, pe care a condus-o cândva: „În culise, dincolo de ochii lumii și ai presei, se fac în continuare jocurile importante. Ghici cine va participa la "concursul" pentru șefia instituției care are grijă de siguranța și calitatea medicamentelor în România? Da, acel concurs despre care Colegiul Farmaciștilor a scris săptămâna trecută că "se încearcă fraudarea sa grosolană". Doamna Adriana Cotel candidează pentru funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului”.

Editor: Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri