Președintele Colegiului Medicilor vrea suspendarea medicilor care transmit mesaje antivacciniste: „Pun în pericol sănătatea publică”

Data publicării:
daniel coriu
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România Foto: Inquam Photos / George Calin

Președintele Colegiului Medicilor își dorește ca toți medicii care prezintă în spațiul public teorii nevalidate științific să fie suspendați. Daniel Coriu a declarat duminică, la Digi24, că cere o modificare a legislației, care să permită o astfel de măsură, în contextul în care sistemul medical a fost adus la limită în valul al patrulea al pandemiei din cauza ratei mici de vaccinare în rândul populației. La alimentarea acestui curent antivaccinist au contribuit, din păcate, și opiniile unor medici, a recunoscut Daniel Coriu.

„Suntem într-o situație dramatică. Cum am ajuns aici? Prin nevaccinare, prin lipsa de încredere în mesajul nostru, al medicilor. Țara noastră a ajuns un exemplu negativ la nivel internațional. Organizația Mondială a Sănătății trimite o delegație în România să înțeleagă ce se întâmplă, de ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută. Consecința directă o vedem noi în spitale: sunt supraaglomerate cu infecții COVID, nu mai putem face față cazurilor noi, avem un număr enorm de mare de decese evitabile. Subliniez acest lucru, decese evitabile, pacienți care au murit și nu trebuia să moară. Resursa umană, corpul medical, este sub o presiune uriașă, suntem obosiți, suntem copleșiți, tratăm pacienți în corturi și containere. Trebuie să recunoaștem, să ne asumăm că avem resurse limitate”, a arătat Daniel Coriu.

„Pe de altă parte, trebuie să recunosc cu mare tristețe că s-a ajuns aici și din cauza unor medici iresponsabili, medici care au transmis public mesaje greșite, mesaje care induc în eroare populația, mesaje care pun în pericol sănătatea publică. Trebuie să oprim acest fenomen”, a adăugat președintele Consiliului Medicilor.

„Ca medic și ca președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), analizând și văzând situația dramatică a pandemiei din România, voi susține din acest moment cu toată tăria, sancționarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate științific, iar prin informațiile transmise poate duce în eroare populația în privința stării de sănătate și periclita sănătatea publică”, a transmis Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor este lipsit în prezent de posibilitatea de a lua măsuri

El a explicat însă că este nevoie de o schimbare legislativă, pentru că în prezent, prerogativele Colegiului Medicilor sunt limitate, fiind nevoie de parcurgerea unor proceduri disciplinare laborioase, care pot dura chiar și ani până la o decizie definitivă.

„Am venit cu această propunere, care de fapt e o schimbare legislativă care să ne permită nouă, CMR-ului, să avem un mecanism rapid de sancționare prin suspendarea dreptului de exercitare a profesiei medicale pe perioada anchetei disciplinare. Acest lucru nu este văzut în direcția unei pedepse. Nu ne dorim acest lucru. Obiectivul nostru este să responsabilizăm medicii. În media, medicul exprimă public o opinie medicală. El este un profesionist. El trebuie să-și asume acest rol social, de a transmite numai informații corecte, bazate pe criterii științifice”, a precizat Daniel Coriu.

Oficialul spune că a auzit teorii precum „Pandemia nu există”, „Este o banală răceală”, „Prin vaccin ne cipează” sau „Vaccinul ne omoară”, iar rezultatul este că România a ajuns pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2: „Mor și se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienți și avem foarte multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populației, sistemul medical este la limită din cauza acestei pandemii, iar din păcate mulți își fundamentează decizia în privința sănătății lor pe informații care nu au bază științifică. Noi ca și reprezentanți ai corpului medical trebuie să fim un exemplu în privința conduitei legată de sănătatea publică”, a menționat președintele Colegiului Medicilor.

„Subliniez, nu blocăm libera exprimare, dar nu admitem emiterea de opinii personale nevalidate științific”, a spus președintele CMR.

În acest moment, conform actualei legislații, nu pot fi luate măsuri împotriva medicilor care lansează astfel de teorii în spațiul public, a precizat el. „Eu personal nu pot să iau nicio măsură. Conform legislației actuale, un astfel de medic intră în Comisia de disciplină în urma unor reclamații. Ajunge în Comisia disciplină teritorială, unde dosarul de obicei durează luni sau ani de zile, după care el contestă acea decizie și ajungem la Comisia superioară de disciplină, unde poate de asemenea să stea luni sau ani de zile. Deci, este un proces extrem, extrem de lung. Și, bineînțeles, la final nu se întâmplă nimic deosebit”, a explicat Daniel Coriu la Digi24

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...