Pacienți bolnavi psihic, folosiți drept „cobai” pentru experimente cu medicamente. Avocatul Poporului a sesizat Parchetul General

Data publicării:
Syringe, close-up, blurred, b&w
Foto: Profimedia Images

Avocatul Poporului a descoperit informații îngrijorătoare în urma demersurilor scrise și a anchetelor referitoare la efectuarea studiilor clinice pe pacienții vulnerabili de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Secția de Psihiatrie Vulcan. Pacienții au fost folosiți drept „cobai”, fără consimțământ, pentru studii de testare a unor medicamente. Avocatul Poporului a sesizat Procurorul General al României, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Ancheta desfășurată de Avocatul Poporului a fost demarată la finalul anului trecut, după unele articole apărute în presă, care semnalau experimente făcute pe pacienții de la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Brașov. 

Zeci de pacienți fără discernământ de la Secția de Psihiatrie Vulcan ar fi fost folosiți într-un studiu de testare a unor medicamente, declara în septembrie 2019 managerul spitalului, Nicușor Bîgiu. Acesta a dispus o comisie de analiză după ce a primit informații că la Secţia de Psihiatrie de la Vulcan zeci de pacienţi cronici ar fi fost folosiţi drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente.

Studiul ar fi avut loc în perioada 2005-2012, iar parte a studiului ar fi fost 20-30 de pacienți.

Toate informațiile în legătură cu pacienții folosiți drept „cobai”, au dispărut.

„În urma solicitării unor informații suplimentare cu privire la testele clinice în cauză, SCPN Brașov a comunicat instituției Avocatul Poporului mai multe documente și informații privind studiile clinice efectuate în perioada 2001-2015, fiind constituită și o comisie internă la nivelul spitalului, pentru a investiga aspectele desfășurate în acea perioadă de timp. Cu toate acestea, documentele medicale ale pacienților implicați în studii nu se mai regăsesc în arhiva spitalului”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

De asemenea, în urma investigațiilor făcute de Avocatul Poporului s-a constat că Secția Vulcan a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov nu a fost niciodată acreditată pentru a face studii clinice pe pacienți.

„Instituția Avocatul Poporului, a continuat demersurile la Ministerul Sănătății, ANMDMR și Comisia Națională de Bioetică a Academiei de Științe Medicale, în urma răspunsurilor acestor instituții rezultând din nou lipsa documentelor medicale. În urma demersurilor efectuate, a rezultat că Secția Vulcan a SCPN Brașov nu a fost niciodată autorizată în scopul efectuării studiilor clinice, însă, în fapt acestea au avut loc, potrivit declarațiilor personalului medical din această secție”, precizează Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului a sesizat Procurorul General al României.

„Ca atare, Avocatul Poporului a continuat demersurile, semnalând procurorului general, următoarele aspecte:

-au fost efectuate teste clinice pe pacienți cronici ai Secției Vulcan SCPN Brașov, contrar faptului că aceasta nu a fost niciodată autorizată pentru aceste studii;

-nu se regăsesc documentele studiilor (inclusiv a formularelor de consimțământ și a documentelor sursă) de pe Secția Vulcan din arhiva SCPN Brașov (cu excepția unei foi de observație a unei singure paciente, care nu are cuprinse mențiuni despre consimțământul informat)”.

Jumătate din fișa unei paciente, singura dovadă a experimentelor făcute ilegal

Instalat în luna aprilie la conducerea Spitalului de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, dr. Nicușor Bîgiu spune că unitatea pe care o conduce a fost una dintre multele din România care a participat la studiu în perioada 2005 – 2012. Studiul a fost aprobat atunci pentru a se desfășurara în secțiile Psihiatrie I, de pe strada Prundului și Psihiatrie II, pe de str. Mihai Eminescu din Brașov. Există însă date certe conform cărora acest studiu s-a desfășurat și dincolo de cele două secții de acuți, adică și în secția de Psihiatrie Cronici a spitalului, de la Vulcan. Au existat pacienți cronici, unii chiar fără discernământ, care ar fi fost folosiți într-un studiu de testare a Allopurinolului, în tratarea schizofreniei. 

„În documentația studiului nu se menționa nimic despre pavilioanele de la Vulcan și Zărnești, unde sunt pacienți cronici, unii fără discernământ și care nu pot face obiectul unor astfel de studii. Cu toate acestea am găsit «jumătate» din fișa unei paciente, care, în data de 13 februarie 2009 este transferată de la Spitalul Orășenesc din Zărnești, unde a suferit o intervenție chirurgicală, la Pavilionul de la Vulcan. Tot în 13 februarie 2009, adică în aceeași zi, ea intră în studiu. În această fișă nu apare nici un consimțământ din partea pacientei sau a vreunui tutore. Anterior, ea fusese internată tot la noi, dar nu am găsit fișa pentru această perioadă, pentru a vedea dacă nu cumva este acolo un consimțământ“, a explicat dr. Nicușor Bîgiu, citat de brasovmetropolitan.ro.

Pacienta a iești din studiu  patru luni mai târziu, la 17 iunie 2009.

După ieșirea din studiu, aceeași fișă constată la scurt timp, un început de tromboflebită, iar ulterior, și un comportament perturbant. 

Allopurinolul este un medicament folosit în practica uzuală, pentru tratarea gutei. El a fost însă testat, în urmă cu 10 ani și în psihiatrie, într-un studiu pentru tratarea schizofreniei, iar într-un al doilea, pentru tratarea maniei.

Studiul pentru tratarea maniei cu Allopurinol a fost suspendat, iar cel pentru tratarea schizofreniei s-a dovedit a fi un eșec în final.

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”