Pacientă cu arsuri severe, plimbată prin trei spitale, timp de două săptămâni, până să fie operată

Data actualizării: Data publicării:
ochi

La patru ani de la experiența groaznică a tragediei de la clubul Colectiv, aflăm că a fost nevoie de două săptămâni pentru ca o femeie aflată în stare gravă să poată fi operată. Femeia a suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafața corpului, în timp ce lucra prin gospodărie. A fost preluată de Spitalul de Urgență din Slatina și transferată la Brașov, apoi la Iași, pentru a fi tratată în compartimentele pentru mari arși. Cazul femeii readuce în lumină neputința sistemului de sănătate, când vine vorba de pacienții cu arsuri grave.

Femeia de 60 de ani dintr-o localitate din județul Olt a suferit arsuri severe în urmă cu două săptămâni. În tot acest timp, a fost plimbată prin trei orașe din țară: Slatina, Brașov și Iași.

„Dacă o transferau de prima dată la un spital bun, eu cred că nu se mai ajungea în situaţia asta. (...) Au pasat-o, efectiv, dintr-un spital într-altul”, spune Constantina Olaru, fiica pacientei.

Spitalul din Slatina. Pacienta, depistată cu infecție cu Klebsiella

Inițial, femeia a ajuns la spitalul din Slatina. După ce i-au curățat rănile și au stabilizat-o, conform protocolului, medicii de aici au cerut transferul către un spital de rang superior, specializat în îngrijirea marior arși. Cu atât mai mult cu cât femeii i s-au descoperit bacterii periculoase.

„A ieşit pozitiv pentru Klebsiella. Înseamnă că pacienta a venit de acasă cu această Klebsiella. Au fost recoltate secreţii de la nivelul plăgilor arse pe care nu s-a dezvoltat nimic, avem şi analize în sensul ăsta. Dar de reţinut este că pacienta avea nişte antecedente personale patologice destul de importante, cum ar fi acest diabet zaharat insulino-necesitant şi această hepatită virală B”, a explicat pentru Digi24 medicul Florin Popa, specialist în chirurgie plastică la spitalul din Slatina.

Spitalul din Brașov: Nu se poate interveni mai devreme de 22 de zile

În vederea transferului s-a găsit un singur loc, în Spitalul Județean din Brașov, către care pacienta a plecat a doua zi. Odată ajunsă în Brașov, i-au fost făcute alte analize, iar coordonatorul secției de mari arși a spus familiei că pacienta este într-o stare mult mai gravă decât i-ar fi prezentat-o colegii de la Slatina. Așa că a început imediat procedura de transfer către cel de-al treilea spital: Sf. Spiridon din Iași. Și acesta cu competență în tratarea pacienților cu arsuri grave.

- Au zis că are arsuri de grad mare şi probabil nu ţine de competenţa lor, a povestit Constantina Olaru, fiica pacientei. Doctorul de la Braşov a zis că cei de la Slatina l-au minţit, efectiv, că are arsuri de gradul 1 şi 2, iar el a constatat că are arsuri de gradul 2 şi 4.

- V-a spus şi ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ştiut de la bun început ce arsuri are mama dumneavoastră?

- Probabil nu ar fi..., nu o preluau dânşii.

Abia după 12 zile a fost aprobat transferul. În tot acest timp, în unitatea din Brașov, pacientei i s-a făcut doar toaletarea rănilor, spune fiica acesteia. Femeia precizează și că medicul din Brașov a spus că nu poate interveni chirurgical mai devreme de 22 de zile.

Spitalul din Iași: Pacienta este operată imediat. Starea, agravată

Totuși, odată ajunsă în Iași, medicii de aici au dus-o imediat în sala de operații și au reușit să îi pună grefe pe 8% din răni.

„SMURD Bucureşti împreună cu SMURD Iaşi au realizat transferul aerian şi terestru al pacientei cu arsuri aflată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov. Fiind într-o stare critică. Arsurile sunt de 14 zile, sunt arsuri pe 45% din suprafaţa corporală, din care 30% sunt arsuri grave. Pacienta este intubată, ventilat mecanic, este în terapie intensivă”, a explicat prof. Univ. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași.

În timp ce femeia se zbate între viață și moarte, familia acuză medicii că au tratat cu nepăsare cazul și au pierdut timp preţios.

Spitalul din Brașov a refuzat să ofere un punct de vedere.

Reporteri: Cristina Oprea, Ligia Pricopi

Operatori: Adi Niță, Marian Anicule

Editor online: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri