Umilința prin care trece un român dacă are nevoie de un medic oncolog
Pacienţii români sunt nevoiţi uneori să-şi găsească singuri un medic specialist. Fie postul de la spital nu este ocupat, fie nu există aparatură pentru realizarea unei investigaţii. În căutarea medicului care să le salveze viaţa, mulţi bolnavi mor.
Aceasta este drama și umilința prin care pacienții grav bolnavi trebuie să treacă. Bolnavul trebuie să lupte cu boala, iar familia cu sistemul și să caute medicii de care au nevoie.
„Am avut o durere în piept, am mers la doamna doctor din Olteniţa, medicul de familie şi mi s-a spus că e o răceală, mi s-au dat nişte buline de răceală şi după aceea tot îmi era rău. Am insistat, doamnă îmi e rău, nu e răceală. Nu, că sunteţi răcit, staţi liniştit. Am sunat la Bucureşti la o mătuşă, care mi-a zis să vin la Bucureşti de urgenţă. M-am dus la Bucureşti la o clinică, am intrat la doamna doctor acolo. Cum m-a văzut, mi-a spus: tu ai ulcer. După ce mi-a făcut asta mi-a dat o trimitere către spital, alt spital, acolo mi-au spus să facem un set de analize. Au găsit stomacul fisurat 7 centimetri şi nişte noduli, după aceea mi s-a spus să mergem la chirugie pentru operaţie. Mi s-a spus să-mi găsesc un doctor să mă îngrijească, oncolog. Am venit acasă, după ce s-au terminat toate astea, vă daţi seama, am stat ce am stat, la o săptămână am ajuns la Bucureşti, spital din nou, la un medic oncolog”, afirmă Radu Tudorel, 41 de ani, pacient.
A doua șansă la viață nu o are toată lumea. Până când familia găsește medicul de specialitate, nu de puține ori, pacientul îşi pierde viața.
„Tatăl meu a murit de curând. A durat o lună şi jumătate de când a despistat boala, cancer de plămâni. În tot acest timp, o lună şi jumătate, a trecut prin 4 spitale, 4 internări în două spitale. Prima oară, după câteva zile de la internarea în primul spital, medicii ne -au spus că tatăl dumeavoastră are nevoie urgent de oncolog , căutaţi oncolog. Eram oarecum în stare de şoc toţi pentru că nu înţelegeam de ce medicii ne spun nouă să căutam oncolog, el fiind într-un spital mare în Bucureşti. Ne-am gândit că e o problemă, că e un deficit de medici oncologi în spitalele din Bucureşti , dar am căutat oncolog, am trecut peste şoc. Am găsit oncolog, repede prin relaţii căci am avut posibilitatea, dar din păcate, tata nu a mai ajuns la acel oncolog pentru că nu l-au mai putut stabiliza”, povestește ruda unui fost pacient,
„Practic, aceşti pacenţi de multe ori pierd şansa de a fi diagnosticaţi la timp, de a fi trataţi la timp, de multe ori pierd viaţa. Noi avem cazuri, în ultimii ani sunt zeci de mii de cazuri care dacă nu am fi intervenit noi sau alte asociaţii de pacienţi la timp, oamenii ăştia chiar nu ar mai fi fost în viaţă la ora actuală. Este vorba de poate sute mii de pacienţi la nivel naţional şi cifra nu este exagerată care sunt rătăciţi în sistem, aşa cum îi numim noi. Aceşti pacienţi nu sunt corect îndrumaţi, pornind de la medicul de familie, medicul specialist sau medicul din spital. Noi nu avem un management de caz al pacientului Cineva trebuie să facă managementul cazului, adică să devină medicul curant al pacientului, astfel încât să urmărească ca pacientul să fie corect diagnosticat, corect tratat, corect recuperat şi corect repus în viaţa socială. Cele peste 60 de mii de decese evitabile se datorează abordării greşite a managementului de caz. Încă se lucrează ca pe vremuri , după cum ştiau ei acum 10-15 ani că se lucrează. Nu se mai poate lucra aşa”, explică Vasile Barbu, preşedinte Asociaţia Pacienților.
„La noi nu există pârghiile necesare, astfel încât aceste consulturi să se facă intraspitaliceşti. Se pot solicita, dar se solicită în măsuta în care, tu, ca şi medic, cunoşti un coleg pe specialitatea respectivă, dar nu există nişte protocoale în sensul acesta. În măsura în care nu ai cunoştinţe despre un astfel de coleg, rogi pacientul să-şi găsească specialitatea respectivă şi să efectueze un astfel de consult. Ar trebui să existe protocoale în sensul ăsta prin care să se asigure o colaborare interdiscipinară doar că pentru asta trebuie iniţiativă, să și creezi astfel de legătură”, spune Ciprian Pop Began, medic.
Pentru că nu există niciun fel de reguli, pacientul are o grijă în plus sau o umilință, așa cum spun chiar medicii, pentru că cei care nu au o cunoștințe într-un spital, sunt la mâna medicului, care îl poate îndruma sau îl lasă singur în lupta cu boala.
„Nu cred că e corect. Minima deontologie profesională obligă ca atunci când externezi un pacient dacă are tratament în altă specialitate eventual să iei legătura cu un coleg de specialitatea respectivă şi să încerci să obţii o programare. Ar trebui reglementată povestea asta, să fie luata grija pacientului că nu ştie unde să se ducă. Cat există judeţe în care nu există diverse specialităţi, un coleg de Medicină Internă care externeaza un pacient care mai are o patologie, dacă în judeţul lui nu are un coleg de altă specialitate, e în imposibilitatea de a adresa pacientul unui doctor din raza respectivă. Trebuie să ia legatura cu un centru universitar supraglomerat”, spune Serban Bubenek.
„(Pentru un pacient n.r.) înseamnă un stres în plus și pierdere de timp până o să-și găsească un doctor. Dă 2,3 telefoane, până se programează la acel doctor, până o să-și facă rost de un bilet de trimitere. Să sperăm că lucrurile astea se vor regla mai ușor... mai trec 2-3 săptămâni cu siguranță, timp în care boala nu stă pe loc. Celula se înmulțește și pleacă de la locul în care s-a înmulțumit și te trezești că atunci când tu îi faci pentru bilanț un tomograf computer nu mai este cel care era acum 3-4 săptămâni și mai găsești o metastază, ceea ce înseamnă zile de viață pierdute. Este păcat pentru că având acces la terapii de ultima oră să ne împiedicăm de această bucătărie”, spune Daniela Vasile, medic oncolog.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
