Video „O treime dintre medici sunt epuizați, unii cu tendințe de suicid”. Avertisment alarmant al Colegiului Medicilor din România

Data publicării:
pacient in romania
Un sfert dintre medicii din România sunt în stare de epuizare, depresie, iar unii au tendinţe de suicid. Foto: Captură video Digi24

Un sfert dintre medicii din România sunt în stare de epuizare, depresie, iar unii au tendinţe de suicid. Este situaţia alarmantă dezvăluită de un sondaj realizat de Colegiul Medicilor din România. Principala cauză este numărul mic de doctori care trebuie să facă faţă unei populaţii din ce în ce mai bolnave. Pacienţii nu sunt îngrijiţi cum trebuie din acest motiv, spun tot medicii. În unele spitale, nici măcar gărzile nu mai pot fi asigurate, ceea ce pune în pericol viața bolnavilor. Într-un nou Pacient în România vedem care este situaţia în judeţul cu cei mai puţini medici: niciunul la o mie de locuitori.

Comuna Ştefan Vodă, județul Călăraşi. Peste 100 de oameni au venit la caravana care merge prin satele României și oferă teste gratuite pentru depistarea tuberculozei. Spun că este cam singura lor şansă de a-şi face analize. „Au copiii plecați în străinătate sau alte localități. Au rămas destul de singuri. Îi mai ajutăm cu o mașină de la Primărie pe cei care sunt într-adevăr cu probleme financiare și imposibilitatea de a se deplasa”, spune primarul comunei, Ionel Zardova.

Oamenii nu au bani să meargă la spital și chiar dacă ar avea, nu există suficienți medici care să-i trateze. De exemplu, la Spitalul judeţean din Călăraşi este un singur cardiolog, așa că nici vorbă se asigurarea gărzilor. Ce înseamnă asta pentru pacient?

„Îi trimit în București, dacă nu găsim aici. Sau în Constanța. E ceva foarte dificil. De multe ori le găsim transport. E foarte dificil mai ales cu oamenii cu comorbidități, care pot deceda în ambulanță”, explică medicul de familie Mihai Popa, pentru Digi24.

Călărași este județul cu cei mai puțini medici. Nici măcar unul la o mie de locuitori, arată datele Colegiului Medicilor. Ahmed Muhamed este singurul cardiolog de la Spitalul Județean Călărași. Lucrează aici de 7 ani și în tot acest timp au mai venit medici să lucreze aici, dar au plecat.

„Tineretul nu mai vrea sa facă cardiologie și medicină de urgență, pentru că e foarte grea. Mereu gardă, urgențe. Mai bine merg la specializare ușoară. Mai mult merg în privat, dacă e ceva și nu-i place, îl trimite la stat.

Doar că în spitalele de stat, în special în orașele mici, medicii vin și pleacă. Autoritățile din Călărași spun că foarte greu îi conving pe doctori să rămână. Le oferă apartamente, spitalul e în renovare, dar în van. „E greu să-i disloci din centrele universitare unde au fost pregătiți. Aleg zonele aglomerate. Am discutat cu toți medicii vechi și noi. Peste 50 de medici s-au rulat în 3 ani. Au plecat 20, undeva peste 30(au mai rămas).”, spune Bogdan Mihai, administrator public în județul Călăraşi.

Iar situaţia poate fi replicată în alte 36 de judeţe din ţară. Jumătate din medicii din România lucrează în București și 5 județe - Cluj, Timiş, Iaşi, Dolj, Mureş. Adică marile centre universitare. Restul medicilor sunt împrăștiați în celelalte 36 de județe. Distribuția inegală a doctorilor e una dintre cele mai grave și periculoase probleme ale sistemului de sănătate. Pentru că sunt județe în care nu există nici măcar un medic la o mie de locuitori, în timp ce media europeană este de 3. Printele județele cu cei mai puțini doctori sunt Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Brăila, Suceava.

Deși marile orașe au suficienți medici, din spitale lipsesc însă infirmiere şi asistente. „Avem o situație particulară. Și-au dat demisia două îngrijitoare din aceeași secție. Dacă ai patru și două pleacă, rămâi cu jumătate din personal. Înseamnă proceduri care nu pot fi respectate conform graficului. Dacă nu ai îngrijitor, nu ai cum să faci curat. Lucruri care țin nu doar de confortul pacientului, ci și de profilaxia infecțiilor și siguranța pacientului”, explică Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.

Lipsa medicilor în spitalele din România e dublată de altă problemă - o parte dintre doctori sunt aproape de vârsta pensionării sau chiar la pensie. Avem în total 55 de mii de medici, iar mai bine de 13 mii au peste 60 de ani, 2 mii au peste 70 de ani și doar 15% au între 29 şi 35 de ani. Iar un studiu recent făcut de Colegiul medicilor vorbește despre suprasolicitare periculoasă în rândul doctorilor.

„Din studiul nostru, din chestionarul sociologic, aproximativ 34%, o treime din medicii României sunt în stare de burnout avansat, înseamnă inclusiv somatizare, stare de depresie, inclusiv tendință de suicid. Medicii sunt suprasolicitați”, atrage atenția Daniel Coriu, preşedinte al Colegiului Medicilor din România.

Ministerul e la curent și cu gradul de suprasolicitare, și cu lipsa medicilor din orașele mici și zonele rurale. Există o strategie națională de sănătate care ar urma să rezolve această problemă, dar acțiunile concrete lipsesc precum medicii de la sate. „De 30 de ani nu a existat o viziune, un plan pentru sănătate. Fiecare a făcut ce a putut. La resursa umană nimeni nu s-a gândit, din nefericire nici în continuare acest lucru nu se întâmplă”, adaugă Daniel Coriu.

Reprezentanții medicilor din România spun că doctorii refuză să lucreze în localitățile mici pentru că spitalele nu sunt dotate, zonele sunt slab dezvoltate și calitatea vieții este sub standard.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri