Video Medic, despre iminența valului 5 al pandemiei: „Numai o minune ne mai poate salva”

Carla Tănasie Data actualizării: Data publicării:
doctorul bogdan barbu cu viziera si echipament anti-covid
Medicii se așteaptă la un val cinci al pandemiei cel puțin la fel de greu ca valul patru Foto: captură video

Valul cinci al pandemiei pare iminent și va găsi România cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană. Chiar dacă în ultima perioadă a scăzut numărul zilnic al infectărilor, rămâne ridicat numărul deceselor și cel al pacienților internați la Terapie Intensivă. Cum arată spitalele înainte de valul 5 vedem într-un reportaj „Pacient în România”: 

„Mi-a trecut glonțul pe la cap”

„Respirați mai bine azi? Da? Bravo, sunteți din ce în ce mai bine!”

Medicul Bogdan Barbu își vizitează pacienții din secția de terapie intensivă COVID de la Spitalul Universitar București.

„Dânsul a venit într-o stare foarte gravă. Avea plămânii afectați în proporție de 75 la sută. A avut nevoie de ventilație non-invazivă”, ne explică medicul cazul pacientului care se simte mai bine.

Bărbatul, tânăr, este în terapie intensivă de două săptămâni. Conectat la oxigen.

„Nu m-am vaccinat. Ce să zic? Tot am umblat pe unde am umblat. Am zis că scap așa, dar nu iese. Ce-am pățit și prin ce am putut să trec, nu doresc nici la.... Toți care zic că nu se ia de ei, aşa am zis şi eu şi mi-a trecut glonţul pe la cap”, mărturisește pacientul.

Şi soţia lui s-a infectat, dar a făcut vaccinul şi duce boala pe picioare, acasă.

„Stând la domiciliu, de la o zi la alta mă simțeam mai rău, mai rău, am stat, am stat, până nu am mai putut să stau în picioare”, povestește pacientul. 

Ce au în comun pacienții din terapie intensivă

Carmen tot de două săptămâni este internată la terapie intensivă. Are 52 de ani. Şi ea este conectată la oxigen.

„Am venit rău și acum mă simt mult mai bine. Foarte amețită, foarte slăbită. Încerc să lupt și să fiu pozitivă, contează mult”, spune femeia.  Recunoaște că nu e vaccinată. „Nu am reușit”, explică ea. 

Într-un alt salon, o pacientă de 67 de ani aşteaptă veşti bune de la medicii care o îngrijesc. Şi ea, şi fiica sa au făcut COVID. Spune că niciun membru al familiei nu s-a vaccinat. „Celor care le e teamă niciodată să nu le fie teamă de vaccin, niciodată”, este acum sfatul femeii. Trebuie să stea în continuare cu masca de oxigen, pentru că își simte respirația foarte grea. 

Ioana are 68 de ani. Şi ea, tot nevaccinată. Din fericire, a depășit perioada critică.

„Doamna e un caz fericit al nostru. A venit într-o stare destul de gravă”, spune medicul Bogdan Barbu. 

„N-am fost vaccinată, eu și cu nepoțica, în rest toată familia mea e vaccinată. Urma să ne vaccinăm și uite că s-a întâmplat necazul”, spune doamna. 

„Când am venit eu, dânsa vorbea, era cooperantă, pe urmă i s-a făcut rău””

Se află în salon cu doi pacienţi intubaţi. „M-a afectat foarte mult, ce e drept, mai ales că doamna e mai tânără și are și un copil de 19 ani. Pe dânsul nu-l cunosc, dar dânsa, când am venit eu, vorbea, era cooperantă și i s-a făcut rău pe urmă”, povestește pacienta.

La secţia de terapie intensivă a Spitalului Universitar sunt 45 de astfel de poveşti. 45 de familii care asteaptă acasă veşti despre mamele, bunicii sau copiii lor. Fiecare pacient are suferinţa şi speranţa lui. Au însă în comun faptul că le-a fost teamă să se vaccineze.

„Nu ne e ușor nici nouă să vedem atâta suferință în jurul nostru, dar încercăm să-i ajutăm cât putem de mult. Pe foarte mulți am reușit să-i salvăm, dar e la fel de trist că pe foarte mulți dintre ei n-am reușit, pentru că leziunile pulmonare erau atât de grave, încât n-au mai avut practic cu ce să respire, n-au mai avut plămâni viabili care să asigure schimburile gazoase. Dar mergem înainte și fiecare viață pe care noi o salvăm înseamnă foarte mult pentru noi și cu asta ne hrănim și asta ne dă putere să mergem mai departe”, spune Bogdan Barbu, medic de terapie intensivă la Spitalul Universitar. 

Din cei 45 de pacienți pe care îi are în secție, trei sferturi sunt intubați. „Din păcate, pacienții intubați au mortalitate foarte mare”, spune medicul.

„Nu cred în boală, nu cred în vaccin, nu poartă masca” 

Specialiștii deja vorbesc de valul cinci al pandemiei, însă valul patru nu este încheiat. Sunt peste 1.000 de pacienți la ATI, în toată țara, iar la Spitalul Universitar București toate cele 45 de paturi sunt ocupate. 

„Există riscul ca acest val să ne prindă din urmă și să ne prindă la fel, cu locurile ocupate, ceea ce ar fi o situație foarte grea pentru noi, să ne aglomerăm atât de mult”, spune Bogdan Barbu.

„Situația este așa cum este, destul de gravă, încercăm să facem ceea ce putem. Din păcate, ei sunt încă suspicioși și de-asta ajung aici, este foarte greu să le explici unele lucruri, nu cred în boală, nu cred în vaccin, nu poartă masca și de-asta se întâmplă ceea ce se întâmplă”, explică o asistentă de pe terapie intensivă. 

Medicii se gândesc cu teamă la următorul val de îmbolnăviri. În secţiile lor situaţia este gravă şi acum.

„Atunci când se eliberează un loc, imediat este ocupat de alt pacient care așteaptă. Valurile au mers cu o gravitate din ce în ce mai severă, așadar ne așteptăm, locurile în ATI sunt limitate, iar formele grave de boală se înmulțesc”, spune Bogdan Barbu. „Dacă lumea realizează și se vaccinează, asta este singura soluție. Atât timp cât avem sub 40 la sută din populație vaccinată e foarte greu de crezut că putem evita valul 5, iar timpul este atât de scurt, încât numai o minune ne mai poate salva”, conchide medicul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
medic studiaza analizele
Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului