"Grăsuț și frumos" nu înseamnă grijă parentală. Două greșeli pe care le fac părinții duc la situații deseori umilitoare pentru copii

Data publicării:
copil mananca fast food
"Grăsuț și frumos" nu înseamnă grijă parentală. Două greșeli pe care le fac părinții duc la situații deseori umilitoare pentru copii. FOTO: Getty Images

Despre obezitate se vorbește foarte puțin, deși este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății oamenilor. România nu mai are statistici oficiale pe această temă din 2018. Așadar nu prea știm exact dimensiunea acestei probleme, dar medicii din spitale constată o agravare. Este și o problemă socială, pentru copiii ale căror kilograme în plus îi transformă în ținte ale ironiilor și jignirilor celorlalți.  

Luca și Ioana au 10 și 8 ani și câteva kilograme în plus. Din această cauză sunt victimele celorlalți copii de vârsta lor, care uneori refuză să se joace cu ei, doar pentru că au probleme cu greutatea.

Luca: "Mâncam cât de cât așa des de la fast food. Între clasele pregătitoare și clasa a treia, toată lumea zicea că sunt gras, să-ți fie rușine că ești gras și nu prea se juca lumea cu mine la școală. Rădeau și de mine, dar nu că eram supărat pe asta și m-am uitat la mine și am zis că nu arăt bine. Mă înjurau că sunt gras, că nu arăt bine."

În cele din urmă, părinții lui Luca i-au dus pe băiat și pe sora lui la medic. Luca este la cincea ședință la cabinetul doctorului Bogdan Pascu și spune că se simte mult mai bine. Face și sport, handbal și caiac canoe, și, foarte important, a convins-o și pe sora lui să înceapă un program supravegheat de un specialist.

Ioana: "Îmi spuneau copiii că sunt foarte grăsuță. Mă deranja și mi-a spus fratele meu că am și eu probleme un pic cu sănătate și să vin și eu la doctor și am venit"

În cazul lui Luca și al Ioanei, lucrurile merg spre bine pentru că părinții au conștientizat că acele kilograme în plus aduc probleme de sănătate, dincolo de umilințe publice. Însă nu toți părinții își dau seama că dacă au copii supraponderali, trebuie să intervină.

Elena Brad, mama: "Am văzut inclusiv la sport că le era dificil să alerge. Regula noastră a devenit să se transforme grăsimea în mușchi și de asta și merg la sport. Acum acceptă mult mai multe legume ca înainte sau ajung să spună celorlalți copii să nu mai mănânce zahăr."

Medicul Bogdan Pascu, cel care se ocupă de Luca și Ioana, s-a confruntat și el în copilărie cu problema obezității și înțelege perfect prin ce trec copiii în astfel de situații.

Bogdan Pascu: "De multe ori îți pierzi încrederea în sine și nu îți mai expui problemele părinților, stresul psihosocial la care ești supus, uneori stresul acesta îți stârnește ambiția, dar sunt multe persoane care nu reușesc".

Mihaela Săhlean, psiholog:"Nu trebuie să ne mirăm de ce sunt apatici, de ce nu dorm bine noaptea, de ce sunt trişți, de ce nu au chef de viaţă, pentru că sunt nişte copii frustraţi de cele mai multe ori de o activitate fizică firească. Dacă azi întâlnim adulți cu probleme, ei sunt de fapt adolescenții cu probleme și dacă ne uităm și mai în spate, copiii care au avut probleme. Sunt acei părinţi care la sfârșit de masă condiţionează desertul, dacă nu mănâncă tot. Acel copil se forțează o dată, de 2 ori, de 3 până devine un obicei. Nu înseamnă grijă parentală, înseamnă neglijență".

În Europa, unul din trei copii este obez

Datele statistice arată că la nivel global sunt peste 400 de milioane de copii care au exces ponderal, însă cea mai gravă situație este în Europa, unde 1 din 3 copii suferă de obezitate. Medicii din România vin în sprijinul părinților pentru a-și da seama dacă și copilul lor suferă de această boală și au creat site-ul care se numește "testul greutății".

Dacă în urmă acestui test rezultă că un copil este supraponderal, părinții ar trebui să meargă la medicul specialist. Este primul ajutor pentru ei, care vine din partea medicilor de la Institutul de Sănătate a Mamei și Copilului.

Bogdan Pascu, medic specialist: Ne îngrășăm pentru că nu mâncăm ce trebuie și mâncăm prea mult ce nu trebuie și ce trebuie foarte puțin, mă refer la fructe și legume.

Mihai Craiu, medic: "Grăsuț și frumos, nu e tocmai așa. E o fereastră de oportunitate care se localizează la grădiniță și școală. Dacă ajungem obezi în liceu e târziu. OMS spune că în lume mor mai mulți oameni din cauza supraalimentării, nu din cea a foametei. Asta e realitatea".

Cele două greșeli majore care duc la obezitate încă din copilărie sunt mâncarea de proastă calitate și sedentarismul. Copiii au mutat joacă din fața blocului, în online.

Bogdan Pascu, medic: "Întrebarea pe care o pun în fiecare zi: Ce ai mâncat aseară? 99% dintre ei nu știu ce au mâncat, asocierea dispozitivelor mobile în timpul mesei creează un efect de tunel astfel încât ei nu mai conștientizează ce mănâncă și cât mănâncă și când trebuie să se oprească".

Victor Miron, medic pediatru: "Un pacient obez nu are doar un aspect fizic diferit și ajunge să aibă afecțiuni metabolice, cu boli cardiovasculare, afectare hepatică. Eu m-am întâlnit de refuz categoric de a conștientiza că copilul lor e mai gras".

Deși situația este una gravă, în România nu există date actualizate despre obezitate

Bogdan Pascu, medic: "Datele statistice la nivelul României sunt mult prea vechi că să ne mai putem baza pe ele, ultimul raport al INS este făcut în 2018, clar că că nu ne mai putem baza pe asta, în 2018 aveam 1 din 4 copii cu obezitate, cred că în momentul de față avem cel puțin 1 din 3, 33-35%."

Ministerul Sănătăţii şi cel al educaţiei urmează să semneze un parteneriat pentru reducerea obezităţii, însă consilierul ministrului Sănătăţii nu ştie să explice în ce va constă, deşi a fost invitat la un eveniment pe tema obezităţii.

Elena Mateescu, consilier în MS: "O să va anunțăm cu siguranță ce va conține acest parteneriat și care sunt obiectivele noastre".

Până când autoritățile din țara noastră vor da mai multă importanță prevenției, copiii obezi vor ajunge adulți cu multe alte boli.

Luca: "Recomand copiilor să nu mănânce de la fast food, să nu bea sucuri acidulate pentru că sunt nesănătoase și pot aduce boli grave și mai recomand copiilor să nu mănânce seara mult".

Statele Unite ale Americii sunt cel mai bun exemplu în privinţa măsurilor de stagnare a obezităţii. Din şcoli au fost scoase automatele cu mâncare şi sucuri, iar elevii primesc hrană prin programele naţionale.


 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri