(P) Alimente care țin cancerul la distanță. Lista unui renumit oncolog vienez pentru bolnavii de cancer
Peste 20 milioane de cazuri noi de cancer au fost diagnosticate în 2022 în lumea întreagă, potrivit datelor din Globocan. În fiecare an, un om din 6 moare de cancer, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății (OMS). „Numărul bolnavilor de cancer este în creștere, nu doar în lume, în Europa, ci și în România. Alimentația însă joacă un rol important atât în prevenirea riscului de cancer, cât și în tratarea bolii. ,,Aportul crescut de grăsimi poate provoca cancer de colon, cancer endometrial și ovarian”, susține prof. dr. Irene Kuehrer, reputat medic oncolog de la Spitalul Universitar AKH Viena.
OMS recomandă adoptarea unei alimentații sănătoase, care să includă fructe și legume pentru a diminua riscul de-a face cancer. Și dacă în cazul persoanelor sănătoase consumul de alimente suficiente pentru a obține nutrienții și caloriile de care au nevoie nu reprezintă o problemă, putând limita cantitatea de carne roșie, în special carnea procesată sau bogată în grăsimi și reduce consumul de grăsimi, zahăr, dulciuri, în cazul persoanelor care deja s-au îmbolnăvit și se tratează de cancer acest tipde alimentație ar putea fi o misiune destul de dificil de îndeplinit.
Prof. dr. Irene Kuehrer, care face parte din programul Visiting Professors oferit de Enayati Medical City | Concierge Medical, are recomandări pentru pacienții oncologici privind o alimentație sănătoasă.
,,Puteți consuma carne, dar numai o dată pe săptămână, nu în mod regulat. Cel mai bine este să mâncați pește, dar nu în fiecare zi, o dată sau de două ori pe săptămână. Este bogat în acizi grași omega 3, iar aceștia vă protejează mușchii și vă protejează și sistemul imunitar. Dar nu trebuie să fi avut cancer ca să consumați pește. Este un aliment sănătos pe care toată lumea ar trebui să îl mănânce, întreaga familie nu doar persoana care are sau a avut cancer”, a dat asigurări medicul oncolog, în cadrul evenimentului ,,Nutriția și stilul de viață”, organizat de Enayati Medical City.
Prof. dr. Irene Kuehrer, reputat medic oncolog de la Spitalul Universitar AKH Viena, a întocmit o listă de alimente și ingrediente cu efect de protecție împotriva cancerului, utilă atât persoanelor care deja suferă de cancer, cât și celor care vor să prevină apariția bolii. Pe această listă se află: legumele verzi cu frunze, cerealele integrale precum ovăzul, orzul și quinoa care aduc un aport de fibre și pot ajuta la reducerea riscului de a dezvolta cancer colorectal.
Nucile, pentru că sunt bogate în substanțe nutritive benefice pentru combaterea cancerului, melatonină și gama-tocoferol, care ajută la reducerea stresului oxidativ, sunt pe lista alimentelor care protejează de cancer, la fel fasolea și lintea, deoarece conțin fibre, amidon rezistent și compuși fenolici, care pot sprijini creșterea bacteriilor intestinale care ajută la o bună stare de sănătate.
Pe aceeași listă mai figurează lămâile, portocalele și alte citrice care aduc organismului un aport de substanțe fitochimice și vitamine și care acționează ca antioxidanți, precum și fructele de pădure. ,,Glucozinolații din legumele crucifere cum ar fi broccoli și conopida pot ajuta la împiedicarea dezvoltării și progresiei anumitor tipuri de cancer și nu numai. Mulți pacienți au gastrită din cauza infecției cu Helicobacter pylori. Broccoli în Helicobacter pylori este într-adevăr o legumă foarte bună”, a explicat prof. Kuehrer.
În ceea ce privește băuturile de tipul cafea și ceai, experta austriacă a subliniat că fitochimicalele din cafea sunt legate de un risc mai mic de a dezvolta cancer endometrial și hepatic. Există dovezi limitate care sugerează și că ceaiul atât cel negru, cât și cel verde, poate scădea riscul de cancer de vezică urinară.
,,Așadar, mâncați o varietate de alimente sănătoase”, este îndemnul prof. dr. Irene Kuehrer, un profesionist în domeniul oncologiei, cu preocupări în îngrijirea şi tratarea pacienţilor oncologici, terapia durerii, chimioterapia, markerii moleculari necesari în stabilirea tratamentul personalizat pentru diferite tipuri de cancer și terapia nutriţională.
Cancerul este una dintre principalele cauze de deces la nivel global. Aproximativ o treime din decesele cauzate de cancer se datorează consumului de tutun, indicelui de masă corporală ridicat, consumului de alcool, aportului scăzut de fructe și legume și lipsei de activitate fizică. Stilul de viață joacă un rol esențial în modificarea riscului de cancer, după cum a specificat și prof. dr. Irene Kuehrer în timpul evenimentului organizat în cadrul Orașului Medical.
,,Consumul de alcool și tutun are efecte secundare și provoacă și cancer. Acest consum poate crește riscul de cancer la cap și gât, dar și cancer la ficat, esofagian, al vezicii biliare, pancreatic și de colon”, a precizat oncologul de la Spitalul Universitar AKH Viena.
În ceea ce privește sedentarismul, prof. dr. Irene Kuehrer a subliniat că ,,lipsa activității fizice poate provoca cancer de tip: mamar, endometrial, de colon. Dacă ești un supraviețuitor al cancerului, activitatea fizică te ajută să nu faci cancer din nou. Există multe studii care arată că, dacă ești activ fizic de trei ori pe săptămână, cel puțin 30 de minute, poți diminua riscul de cancer”.
***
Enayati Medical City este un Oraș Medical cu suflet, primul ecosistem medical din România, bazat pe inovație și empatie. Un complex ce ridică standardele actuale prin integrarea armonioasă a două spitale, unul operat de Grupul Memorial Healthcare și Enayati Hospital, împreună cu un centru rezidențial premium pentru seniori, Enayati Home, și o policlinică cu peste 60 de cabinete. Enayati Medical City se bazează pe parteneri medicali de elită pentru a oferi servicii medicale de top. Situat în nordul Bucureștiului pe strada Gh. Ionescu Sisești nr. 8A, orașul medical este fondat de Dr. Wargha Enayati – fondatorul primei rețele medicale private din România și al abonamentelor medicale. Telefon 021 9362. www.enayatimedicalcity.ro.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News