Trei medici din Focșani sunt cercetați penal pentru ucidere din culpă în cazul unei tinere de 17 ani, care a murit la 4 luni după ce a născut, prin cezariană, un băiețel. Tragedia a avut loc în vară, iar medicii asupra cărora planează această suspiciune se duc în fiecare zi la spital, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Unul dintre ei le-a declarat jurnaliștilor Digi24 că se consideră nevinovat. Familia minorei e devastată și susține că timp de două luni fata s-a tot plâns de dureri, dar la control, i-au zis că totul e bine. Bebelușul este sănătos și se află acum în grija tatălui.
În luna aprilie, Cătălina năștea, prin cezariană, la Spitalul Sf. Pantelimon din Focşani, un băiat perfect sănătos. Câteva zile mai târziu, tânăra a fost externată și a plecat acasă împreună cu nou-născutul. Avea însă dureri și starea ei, spune familia, se înrăutățea de la o zi la alta.
Rodica Miroiu, mama fetei decedate după cezariană: După operație, fata nu se simțea bine. La externare i-a dat o rețetă și i-a spus să nu alăpteze copilul. Deci, ceva ceva știa, ce a făcut... Timp de două luni de zile fata s-a plâns, a fost la control, i-au zis că totul e ok.
În luna iulie, Cătălina murea în același spital, după 3 intervenții chirurgicale făcute în nicio săptămână. Cazul ei a ajuns în instanță, iar trei medici sunt puși acum sub acuzare.
Ionuţ Drâmbă, prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani: În cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă, pentru ca ulterior să fie extinsă și pentru fals intelectual și favorizarea făptuitorului.
Cristian Onia, medic cercetal penal: Sunt total nevinovat, dar o să stabilească organele de anchetă. Nu vreau să intru în amănunte. Eu am dat declaratii deja, deci nu am absolut nimic de ascuns!
Conducerea Spitalului Județean din Focșani nu a dorit să comenteze situația.
Dana Costache, jurnalist Digi24: Tot în același dosar, polițiștii din Vrancea sub coordonarea unui procuror au făcut șapte percheziții domiciliare, la locuințele mai multor persoane, dar și la sediul Spitalului de Urgență.
Pentru ucidere din culpă sunt cercetați și 7 medici de la Spitalul Județean din Galați, în cazul unui bărbat decedat anul trecut în noiembrie. Aceștia au fost puși sub control judiciar și au fost suspendați din funcție pentru 60 de zile.
Reporter: Dana Costache / Operator: Vogdan Vlădoiu
Editor : Liviu Cojan