O postare de pe Facebook a schimbat la 180 de grade, în trei zile, o decizie absurdă

Data actualizării: Data publicării:
femeie mana strivita

Postarea de pe Facebook referitoare la femeia din Braşov căreia comisia de expertiză îi spusese că nu are drept la pensie de boală deşi are mâna strivită nu a rămas fără consecinţe. Casa Naţională de Pensii s-a răzgândit şi a revenit asupra deciziei.

Iniţial, comisia de evaluare stabilise că nu e îndreptăţită la ajutor pentru că îşi poate folosi parţial mâna, chiar dacă, după un accident, femeia nu mai avea niciun deget întreg la mâna dreaptă. După ce cazul a luat amploare în mediul online, Casa Naţională de Pensii s-a răzgândit şi a revenit asupra deciziei.

Coşmarul femeii din Predeal a început pe 25 august 2015. Lucra la un hotel din staţiune, când a suferit accidentul de muncă.

Marinela Farcaş – pacientă: „Lucram pe un calandru, într-o spălătorie, pur şi simplu mi-a prins un cearşaf, am tras de el, mi-a prins şi mâna"

A ajuns de urgenţă la spital. Avea mâna dreaptă arsă şi strivită în maşina industrială de călcat. Medicul Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean Braşov, a avut atunci de ales: îi amputează femeii braţul sau îşi asumă încercarea de a-l reface.

Dr. Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică, Spitalul Judeţean Braşov: „S-au făcut eforturi deosebite pentru a conserva cât s-a putut mai mult din structurile mâinii, fără să se ştie la acel moment care va fi şi funcţia acestora”.

Femeia a suferit ultima intervenţie chirurgicală pe 27 februarie 2018. Are acum o palmă şi cinci bucăţi alungite de ţesut, ataşate în locul degetelor. Medicul care i-a fost alături de la bun început ştie cel mai bine că Marinela Farcaş nu va mai putea munci vreodată cu mâna dreaptă, dar spune că rana sufletească a victimei ar fi fost mult mai mare, în cazul unei amputări.

Dr. Dan Grigorescu: „Din păcate, după mai mult de zece operaţii succesive, mâna există ca structură, dar funcţia ei este aproape nulă"

O comisie medicală din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă a stabilit, însă, că femeia nu are dreptul la o pensie de boală, pentru că îşi poate folosi parţial mâna.

Marinela Farcaş, pacientă: "Când ai avut accidentul? Era o doamnă doctor, şefa comisiei. Am zis în 2015. Ai obţinut ajutorul de accident de muncă? Am spus da. Păi şi ce mai vrei, să te şi pensionez? Dar foarte urât şi răstit"

Ovidiu Farcaş, soţul pacientei: „S-a făcut o chestie superficială, nu s-a evaluat în mod normal şi corect, având în vedere faptul că a fost totuşi la un institut naţional de expertiză medicală"

Delia Tîrcolea, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Braşov: „Având în vedere că e păstrată 60 la sută din capacitatea de muncă, în principiu, teoretic, persoana poate lucra"

Medicul care a operat-o pe femeie i-a luat apărarea pe Facebook. Postarea specialistului a devenit virală, iar opinia publică s-a arătat şocată de verdictul comisiei de evaluare. La trei zile după apariţia cazului în mediul online, dosarul femeii a fost reanalizat de comisie, iar medicii au stabilit că femeia nu poate munci şi are dreptul la o pensie de boală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Ion Iliescu! Vestea a venit chiar când fostul preşedinte a împlinit 95 de ani...
Digi FM
Gigi Becali spune că ia prea mulți bani de la stat. Cât încasează din pensie și salariul de parlamentar...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu voia Bruno Mars ca...
Film Now
Halle Berry se „răzbună” pe Adrien Brody, cu un sărut, la mai bine de 20 de ani de la controversatul gest al...
Adevarul
Adevăratele motive ale Revoluției din 1821. Tudor Vladimirescu, omul boierilor, a fost învăluit de dorința...
Newsweek
Instanța a decis azi: Unii pensionari vor pierde la pensie mii de lei, alții îi vor câștiga. De ce?
Digi FM
Cine este Mikey Madison, actrița de 25 de ani care a învins-o pe Demi Moore la Oscar 2025. Tânăra provine...
Digi World
Ce riscuri are pentru sănătate pierderea unei nopți de somn. Insomnia, legată de o serie de afecţiuni cronice...
Digi Animal World
Cum să-ți ceri scuze de la câinele tău dacă îl calci accidental pe lăbuță. Metoda simplă care funcționează...
Film Now
Timothée Chalamet, pus într-o situație jenantă la Premiile Oscar 2025. Răspunsul actorului la cererea...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John