O femeie cu arsuri grave a așteptat ore întregi un loc în spital
Data actualizării: Data publicării:
O nouă situaţie de criză în sistemul medical - o femeie care a suferit arsuri într-o explozie, azi dimineaţă, în Suceava, nu a putut fi transferată în niciun spital specializat în îngrijirea pacienţilor cu arsuri timp de mai multe ore, pentru că nu se găsea un loc liber.
ACTUALIZARE. Decizie schimbată în cazul pacientei cu arsuri grave: este transportată cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitală. Inițial, conducerea spitalului anunțase că nu există locuri libere în secția de arsuri, dar apoi au anunțat că au găsit un loc.
ACTUALIZARE. Femeia va fi transferată la o clinică de specialitate din Brașov.
Femeia în vârstă de 33 de ani a fost rănită într-o explozie produsă în casa ei, în localitatea Hănțești din județul Suceava, în această dimineață. Femeia are arsuri de gradul 1 și de gradul 2 pe 40% din suprafața corpului.
Ea a fost transportată la unitatea de primiri urgențe a unui spital din Suceava, unde a fost stabilizată. Medicii au început imediat demersurile pentru a o transfera la un spital sau o clinică specializate în arsuri, dar au primit răspuns, atât de la Iași, cât și de la București, că nu sunt locuri disponibile.
De altfel, la Iași pot fi tratați doar pacienți care au arsuri pe cel mult 20% din suprafața corpului.
În aceste condiții, la Direcția de Sănătate Publică Suceava are loc o ședință, pentru a găsi o soluție în cazul femeii rănite în explozie.
Medicii mai așteaptă răspuns de la o clinică din Brașov.